Acel ce viaţa preamăreşte!


Acel ce viaţa preamăreşte
E Domnul, ce viaţa si-a dat
El, este bun şi ne iubeşte
El, e cel mort și înviat,

Este Hristos, care prin moarte
Păcatul nostru l-a spălat,
El, este singurul ce poate
Trecutul să-l facă, uitat.

Păcatele noastre murdare
Ca lâna, albe le preface,
Prin El am primit îndurare
El e smerit, în tot ce face

E modestia întruchipată,
E bunătatea întâlnită,
În viaţa oricui se arată
Când are inima zdrobită.

O dulce mângâiere aduce
Când deznădejdea te cuprinde,
Dacă Îl lași, El Te conduce
Speranţă-n suflet îți aprinde

Speranţa vie a nemuririi
Prin moartea Lui, ne-a dăruit,
El, ne-a dat şansa mântuirii
Eternitatea, ne-a dorit.

De Tatăl Său s-a despărţit,
Cupa amară, să o bea
A fost bătut şi a suferit
N-a renunţat, deşi putea

Putea în slavă să rămână
Să nu treacă, prin cea trecut
Putea o vorbă doar să spună
Şi moartea, El n-ar fi văzut.

Putea tumultul de iubire
Spre alte locuri să-şi îndrepte
Putea rămâne-n fericire
Să nu guste nicicând, din moarte

Dar ne-a iubit cu gelozie
N-a vrut de noi, să se despartă
Cu El să fim și-n veşnicie,
Ce are, tot, cu noi să împartă!

Amin

Câmpia Turzii, 1 martie 2012