Izvoare in Desert - 18 August
Autor: L. B. Cowman
Album: fara album
Categorie: Diverse
18 August

Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său.
(Deuteronom 32:12)

Muntele era abrupt, dar încurajaţi pe drum
De o plăcută conversaţie, urcam gândindu-ne
Că aşa va fi până vom ajunge pe înălţimi;
Dar deodată o trecătoare îngustă şi întortocheată
A apărut, şi atunci Stăpânul a spus: „Copilul Meu,
Aici vei merge cel mai sigur numai cu Mine".

Am tremurat, însă încrederea profundă din inima mea a răspuns:
„Aşa să fie, Doamne". El a luat mâna mea slabă
În a Lui, acceptând astfel dorinţa mea de a-I încredinţa Lui
Totul, şi de a găsi totul în El.
Un moment lung şi întunecat,
Şi n-am mai văzut nici un prieten, decât pe Isus singur.

Dar o! cu atâta tandreţe m-a condus El mai departe
Şi în sus, şi mi-a vorbit cu aşa cuvinte de îmbărbătare,
Cu aşa şoapte tainice ale dragostei Lui minunate,
Încât curând I-am spus tot necazul şi frica mea,
Şi m-am sprijinit cu încredere de braţul Său puternic.
Şi atunci am văzut paşii mei grăbindu-se,
Şi o lumină de nespus a luminat
Drumul denivelat, o lumină cum nu poate fi văzută
Decât în apropiata companie a lui Dumnezeu.

Încă puţin, şi ne vom întâlni din nou
Cu cei dragi care au plecat; dar în mijlocul bucuriei frenetice
A salutărilor, aşa cum nu putem cunoaşte aici,
Şi a cântecelor vesele, şi a îmbrăţişărilor cereşti,
Şi a amintirilor dragi care revin
Din viaţa acum trecută, cred că o amintire
Mai dragă şi mai sfântă decât toate celelalte, se va ivi,
Şi noi care ne-am adunat pe străzile de aur,
Vom simţi deseori nevoia să vorbim cu o iubire plină de recunoştinţă
De acea zi întunecată când Isus ne-a chemat să urcăm
O pantă abruptă şi îngustă, sprijinindu-ne numai pe El.

Nu este nici un munte semeţ fără o vale adâncă, şi nu există naştere fără dureri. Daniel Crawford
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8854/izvoare-in-desert-18-august