Nimic nu am...
Autor: Ficard Florica
Album: O cântare nouă
Categorie: Diverse
Doamne, deseori eu mă gândesc:
ce anume, aş putea să-Ţi dăruiesc,
ca astfel, dragostea să-Ţi răsplătesc?

Ce lucru este-al meu, pe care Tu să nu mi-l dai?
În orice clipă, lângă mine stai...
Mă-mbraci într-al ocrotirii strai!

De găseşti în mine un strop de credinţă,
Tu mă răsplăteşti cu prisosinţă...
Curăţindu-mă de orice neputinţă,
Purtându-mă din biruinţă-n biruinţă!


În pământul inimii uscat, fără de apă,
Ai pus izvor binecuvântat, ce şi pe alţii-i adapă.
Nimic nu am. Sunt doar o lacrimă pe-a Ta pleoapă.
Păstrează-mă-n orice clipă, doar sub sfânta-Ţi aripă!


Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/87895/nimic-nu-am