Atâta har, atâta bine
Și-atâta fericire,
Primesc când îmi îndrept spre Tine
Iisuse-a mea privire.

Dar cât de grea și cât de frântă
Mi-e totdeauna viața,
Când uit Ființa Ta cea sfântă
Și-ndrept spre lume fața.

Ce bucurii, ce roade sfinte,
Deplin mă-ncununează,
Când te privesc cu dor fierbinte,
Când ochii-Ți mă veghează.

Dar ce căderi, ce-nfrângeri grele,
Ce viată de pustie,
Trăiesc când lumea-n toate cele
Privirea mi-o îmbie!

Desăvarșită fă-mi dorința
Și-a ochilor lumine,
Ca să-Ti privesc adânc Ființa,
Întipărind-o-n mine!

Și-apoi s-o nalț cu vrednicie,
În trupul meu de tină,
Ducând de-aici spre Veșnicie
Lumină din Lumină...