Între rugă şi vis
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Diverse

La hotarul dintre cer şi pământ
Unde cerul sărută ţărâna,
Zidesc un altar din speranţe şi cânt,
Mă hrănesc cu izvorul din Sfântul Cuvânt
Şi ruga îmi este cununa!

Pornesc cu avânt către plaiuri de vis
Zărite în slovele sfinte...
În urmă păcatul se-afundă-n abis...
Mă-ndrept spre lumină şi cerul deschis
Mă-ndeamnă să merg înainte!

Pe genunchi mă proştern şi prin Duhul plutesc
Spre Ţara de-a pururi promisă,
Acolo m-aşteaptă Iubitul Ceresc...
Mă prinde de mână....Ah! cât Îl iubesc!
Mi-e calea spre Casă deschisă! Amin!

Vulcan-26-01-2012
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/87322/intre-ruga-si-vis