Nu-mi pare rău, Isus
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de Sus
Categorie: Diverse
Nu-mi pare rău, Isus, de anii
jertfiți pentru calvarul Tău,
dar și de-o clipă ce-mi ia lumea
din inimă îmi pare rău.
Nu-mi pare rău de-averea-ntreagă
pierdută spre Cuvântul Tău,
dar și de-un ban pierdut spre lume
din inimă îmi pare rău.

Nu-mi pare rău de nici o rană
spre slava Ta și Cerul Tău,
dar și de-un vis ce-mi fură lumea
din inimă îmi pare rău.
Nu-mi pare rău de tot ce sufăr
spre voia Ta, de dragul Tău,
dar și de-o urmă pentru lume
din inimă îmi pare rău.

Nu-mi pare rău de mii de lacrimi
vărsate ani pe drumul Tău,
dar și de una pentru lume
din inimă îmi pare rău.
Ajută-mi până-n veșnicie
tot ce mi-ai dat să-mi fie-al Tău!
Tu s-ai din toate bucurie
eu din nimic păreri de rău.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/87317/nu-mi-pare-rau-isus