O prietena draga si sora in Isus m-a rugat sa postez marturia ei. Am cunoscut-o personal, i-am cunoscut familia si am simtit dragostea Domnului imbratisandu-le familia. Va rog sa cititi marturia ei, o martuie ce poate schimba vieti!
MARTURIA SIMONEI :
Desi am crescut intr-o familie in care nu am primit cunostinte despre Dumnezeu, teama de EL am avut-o in suflet mereu. Aceasta teama in loc sa ma indrume spre lumina, spre o relatie mai apropiata cu El , dimpotriva, ma indeparta. Asta pentru ca eu faceam alegeri pentru viata mea.
Asa mi-am ingropat fiinta in cea mai adanca groapa a pacatului, pacat pe care nu doar ca il adoram , dar ma si laudam cu " calitatile " mele.
La varsta de 19 ani neavand nici un loc de munca am plecat in Japonia ca dansatoare in baruri de noapte. Era o meserie mai mult de suprafata ,caci adevarata munca era sa stam la masa cu clientii si sa facem cat mai multa consumatie. Puteam sa alegem ce dorim sa consumam,ori suc ori bautura. Era acelasi pret si eu primeam acelasi bacsis,dar cred ca dorul de casa si anturajul ma indemnau sa consum alcool.
Pe langa aceasta va marturisesc faptul ca telul meu in viata a fost BANUL. Orice client cu care stateam la masa nu era pentru mine altceva decat o sursa de bani si nu ma interesa decat cum sa pun mana pe ei. Bautura era cea care imi dadea curajul sa le fac pe toate, asa ca devenise un lucru la ordine zilei sa tremur dupa pahar. In starea aceasta eram cand L-am intalnit pe Domnul Isus ! Lucram noapte de noapte pana cand intr-o zi fratiorul meu mai mic, care, din plictiseala se apucase sa citeasca Biblia, mi-a spus cat de interesanta i se parea lui. Sincera sa fiu, nu mi-a suras deloc ideea de a ma apuca de citit, stiind ce sac de pacate duceam in spate, dar totusi la insistentele lui, in seara aceea m-am apucat de citit. Vreau sa stiti ca in 3 luni de cand m-am apucat de citit, inca nu terminasem, dar am terminat cu barurile, cu tigarile si mai ales cu bautura.
Totul intr-o singura zi !
Mai am si astazi unele defecte cu care ma lupt,dar pe cele mai grele Domnul Isus m-a ajutat si am renuntat la ele in acea zi. Pe cand incepusem sa citesc Biblia eram casatorita ,sotul meu fiind japonez. Am hotarat sa ne stabilim aici, in Japonia, tara pe care o iubesc si am credinta ca inca de la inceput Domnul avea in plan ca eu sa-L slujesc aici.
Am reusit prin ajutorul fratilor din Romania sa gasesc biserica Penticostala si aici in Japonia, iar sotul meu, care este ateu, nu se opune credintei mele, ba din contra ma duce in fiecare duminica la biserica.
De curand a inceput si el sa citeasca Biblia.
Trebuie sa va mai spun ca sotul meu are un loc bun de munca, dar care necesita uneori deplasarea cu familia in diferite orase. Pana nu demult am locuit in Fukushima, cam la 40 km de centrala atomica si aproximativ la 4 km de Ocean.Cred ca va dati seama prin ce momente am trecut in Martie anul trecut, dar slava Domnului nostru ca avem un Dumnezeu Puternic si tsunami nu a ajuns la locuinta noastra.Mai mult decat atat a salvat si viata sotului meu ,care , plecand de la sevici in graba mare,la o anumita intersectie a fost pus in fata mortii, tsunami ajungand pana la rotile masinii . Si totusi Domnul l-a salvat ,chiar daca el nu recunoaste, nu constientizeaza acest fapt..Puterea pe care mi-a dat-o Domnul in clipele acelea nu este o putere fireasca, avand doi copii mici ,Maya atunci de 2 ani jumate si Manu , avea 8 luni.
Am luat copilasii si am reusit sa fug in momentul in care am constientizat ce pericol se apropie de noi. Am fost prima care a ajuns afara dintre toti vecinii. Pericolul ma pandea la orice pas, langa localitatea noastra fiind si un rau mare, deci tsunami putea veni din doua directii. Teoretic, ar fi trebuit sa fi ajuns si la noi , dar cred cu tarie ca Domnul Isus a avut privirea spre noi in momentele acelea si nenorocirea nu s-a atins de copiii Lui.
A doua zi, indemnati tot de El , am luat cateva schimburi pentru noi si copilasi , acte , iar sotul meu( care e ateu, dupa cum v-am zis ) a cautat prin casa intoarsa pe dos si mi-a adus Biblia pe care eu o uitasem.Daca el ar fi crezut ca era o carte neansemnata , nu se uita dupa ea. Lucrul asta a contat atat de mult pentru mine! Era un semn! Parca mi-a dat siguranta ca, intr-o zi , sotul meu isi va deschide inima in fata Domnului.
Am reusit sa plecam a doua zi si, pe cand au avut loc exploziile la centrala nucleara, noi deja eram la 1500 km departare, la mama soacra. De atunci nu m-am mai putut intoarce acasa si am venit cu problema inaintea lui Dumnezeu.
Astazi, cand va scriu aceste randuri, locuim in Osaka , la aproximativ 800 km distanta de zona afectata . Sotul meu are acelasi cu acelasi loc de munca .
Dupa nenorocirea din martie multi angajati din aceasta firma la care lucreaza sotul au depus cerere de transfer, dar numai sotul meu si inca o familie au primit acordul . Cealalta familie fiind un caz mai complicat din cauza unei boli in familie, fapt pentru care chem Numele Domnului peste ei, fie ca EL sa reverse harul , mila si indurarea Sa peste ei.
Azi locuim in Osaka , maine poate Domnul va voi sa mergem in alt loc, dar pentru mine nu conteaza atata timp cat ne tine sub aripa Sa .Stiu ca ne va fi bine.Vom merge acolo unde va dori El , iar eu nu ma voi opri din a marturisi tot ce Domnul a facut pentru noi.
Va multumesc pentru ca v-ati oprit putin din calatoria dumneavoastra in aceasta lume si ati citit povestea mea.
Domnul Isus sa va binecuvanteze pe toti.