Faţă de-a Ta neprihănire!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Soli Deo Gloria!
Categorie: Zidire spirituala
Faţă de-a Ta neprihănire

Faţă de-a Ta neprihănire
Isuse Bun, eu sunt murdar,
Tu eşti un alb mărgăritar
Ce-mi dai sfânta mântuire
Prin Jertfa cea de la Calvar,
Cel mai sublm şi măreţ dar!

Faţă de Sfânta-Ţi dreptate
Isuse Bun, eu sunt nedrept,
Sunt în păcat şi ne-nţelept
Prin viaţa-mi în strâmbătate,
Dar Tu-n Jertfa Ta cea mare
Îmi ierţi toate, cu-ndurare!

Faţă de-adevăru-Ţi sfânt
Isuse Doamne, -s vinovat,
Sunt sub impulsul de păcat
Şi sunt departe de Cuvânt,
Dar mă chemi la ascultare
Prin mila Ta cea iubitoare!

Şi faţă de marea-Ţi iubire
Isuse Sfânt în comportare
Eu dau dovezi de nepăsare,
Tu-mi pui în faţă o izbăvire
Prin har şi jertfa de la cruce,
Ce viaţa veşnică mi-aduce!

Flavius Laurian Duverna
17 ianuarie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/87018/fata-de-a-ta-neprihanire