Samson si Dalila
Autor: Pavel Mariana Florica
Album: Femeile Bibliei
Categorie: Diverse
Samson şi Dalila

Judecători 14, 15, 16.


Samson, copilul cel vestit
De îngerul venit de sus,
A crescut mare şi voinic.
Şi-aşa cum îngerul a spus,

Brici peste cap nu i-a trecut,
Căci Domnului era-nchinat.
Dacă şi noi l-am fi văzut,
Desigur, ne-am fi minunat

De-aşa flăcău isteţ, frumos,
Dar şi viteaz cum altul nu-i.
Era şi tare credincios,
De-aceea, nici părinţii lui

N-au înţeles cum de se poate
Unui aşa grozav băiat,
Din fetele evreice, toate,
Una să nu-i fie pe plac.

În schimb, iute se-ndrăgostea
De fete dintre filisteni.
Şi-atunci, nimeni nu-l mai oprea!
Nici chiar părinţii lui bătrâni,

Ce-l sfătuiau să-şi ia nevastă
Din neamul lor, israelit.
Dar el nu vrea. Şi ce năpastă!
Mai tare s-a îndrăgostit

Întâi, de-o fată filisteană
Din Timna, o cetate rea,
Apoi de-o mândră curtezană
Şi-apoi de alta: Dalila.

De toate trei a fost trădat
Şi dat duşmanilor pe mână
Dar Dumnezeu l-a ajutat
Ca biruit, să nu rămână.

Fiind viteaz, cum alţii nu-s,
Pe filisteni s-a răzbunat.
În lan de grâne foc le-a pus.
I-a omorât, i-a dezbrăcat.

Nu-i mai stătea nimeni în cale,
Mii de duşmani a omorât
Până când, la Sorec, în vale,
Pieirea i s-a hotărât.

Avea Samson o slăbiciune:
Nu rezista între femei
Şi mai ales, când una-i spune
Că el este iubitul ei,

Ascultă şoapta mincinoasă,
Se lasă alintat de ea
Şi-aşa, Dalila cea frumoasă
Îl păcăleşte-aşa cum vrea.

Dar mai ales, c-o întrebare
Îl tot pisează ne-ncetat;
Cum are-aşa putere mare?
S-o piardă, s-ar putea vreodat'?

Şi fiindcă-l întreba întruna,
Samson îi zise într-o zi:
"Cu funii de mă legi, nu una,
Ci şapte, ude toate, aş slăbi

Şi-aş fi şi eu ca orişicare,
Aş putea fi chiar omorât".
Dalila, puse-n aplicare
Planul perfid. Şi a făcut

Aşa precum Samson îi spuse;
Cu şoapte dulci l-a alintat,
Apoi pe filisteni i-aduse.
Cu şapte funii l-au legat

Pe când dormea fără vreo frică.
Atunci, Dalila, deodat'
Trezindu-l, pe Samson îl strigă:
"Duşmanii te-au înconjurat!"

Samson se scoală şi se-ntoarse,
Iar funiile i-au căzut
Ca nişte fire de câlţi, arse!
Parcă nici nu le-ar fi avut!

Însă Dalila, supărată,
Îi reproşa: "Nu mă iubeşti!
Puterea ta e neschimbată!
Spune-mi, de ce mă păcăleşti?"

Şi-atât îl cicăli cu gura,
Încât Samson îi zise-apoi:
"Uite, eu pot să-mi pierd puterea
Dacă-s legat cu funii noi".

Cu funii noi Dalila-l leagă
Tot pe când adormit era.
Dar şi acestea se dezleagă.
Dalila iar se supăra.

Îl chinuia cu vorbe multe,
Cu stăruinţă zi de zi,
Până când sufletul i-l umple
Cu-amărăciune, şi rosti

Acum, cu inima deschisă:
"Eu Domnului sunt închinat
Şi vezi, nici barba nu-mi e rasă,
Nici părul nu mi-a fost tăiat.

Căci de mi s-ar fi tăiat părul
Şi dacă barba mi-aş fi ras,
Aş fi fost părăsit de Domnul,
Fără putere-aş fi rămas.

Dalila era fericită.
"Voi fi bogată în curând!
Vanzarea-mi va fi răsplătită",
Îşi repeta mereu în gând.

Ca o soţie mult iubită,
Pe-ai ei genunchi îl adormi,
De sine însăşi mulţumită.
Îl rase-n cap şi-l bărbieri.

Şi ca şi alte dăţi, chemase
Pe filisteni, duşmanii lui.
Când s-a trezit, Samson sperase
Că încă e al Domnului.

Şi se forţă din nou să lupte,
Dar...era om obişnuit!
Funiile nu mai putea rupe,
Căci Dumnezeu l-a părăsit!

Şi l-au legat cu lanţuri grele,
Apoi şi ochii i i-au scos!
Nu mai avea nicio putere.
L-au dus în temniţa de jos

La râşniţă să învârtească,
Fiind de toţi batjocorit.
...Dar părul a-nceput să-i crească
Iar filistenii au dorit

Să-l scoată-afară, să-i distreze,
Când la banchet s-au adunat.
L-au dus în faţă, să danseze.
Şi a dansat, dar s-a rugat

Samson, cu inima fierbinte
De asprul răzbunării dor:
"O, Dumnezeule prea-sfinte,
Chiar dac-ar fi acum să mor,

Te rog, ajută-mi, doar o dată
Mai dă-mi puterea ce-am avut
Şi mă voi răzbuna de-odată
Pentru-ai mei ochi, ce i-am pierdut!"

Domnul i-a dat atunci putere.
De sus din cer, l-a ascultat.
Şi cum stătea el, în tăcere,
De stâlpii casei rezemat,

Unde erau strânşi toţi duşmanii,
A tras de stâlpi, când s-a plecat
Şi-a zis:"Să mor cu filistenii!"
Şi casa toată-a dărâmat.

Şi a murit Samson. Dar mare
A fost izbânda ce-a avut
Pentru că-n crunta-i răzbunare
Mai mulţi duşmani a omorât

Decât în timpul tinereţii.
Şi astfel, el şi-a împlinit
Cu prisosinţă rostul vieţii,
Precum fusese hărăzit.

Dalile sunt şi azi în lume
Şi-acelaşi lucru fac mereu
Chiar dacă poartă alte nume.
Pe cei predaţi lui Dumnezeu

Îi tot atrag cu vorbe multe
Şi pe genunchi îi leagănă,
Menirea sfântă să şi-o uite,
De Domnu-apoi se leapădă.

Şi sunt şi azi Samsoni puternici
Ce s-au predat lui Dumnezeu.
Pot trece peste multe piedici,
Doar într-un lucru cad mereu;

Când vreo Dalilă îi alintă
Şi le şopteşte vorbe dulci,
Uită promisiunea sfântă
Şi-adorm profund. Însă atunci,

Vin şi duşmanii-o mulţime,
Chiar dacă altfel se numesc,
Ei stau la pândă cu cruzime
Şi pe Samsoni îi urmăresc.

Sunt filisteni: porniri urâte,
Păcate grele, rele mari.
Trebuie toate omorâte,
Că pentru suflet, sunt duşmani

Ce pot orbi privirea clară,
Cu lanţuri grele pot lega
Şi pot să te arunce-afară,
În închisoarea cea mai grea

De unde nu mai e scăpare.
Învârţi la râşniţă mereu!
Nu mai ai binecuvântare,
Că rob ajungi, al celui rău!

Şi nu poţi şti, de mai ai harul
Ce l-a avut Samson din nou
Să-ţi mai asculte ruga Domnul,
Să scapi de lanţul celui rău.

O, tineri dragi, cuprinşi în harul
Şi bunătatea Domnului,
El vrea ca dintre voi, niciunul
Să nu uite chemarea Lui!






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/86137/samson-si-dalila