Am vrut să fiu ca Tine!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: AM UN CUVÂNT PENTRU TINE
Categorie: Diverse
Am vrut să fiu Doamne ca Tine
Şi să urmez exemplul Tău.
Tu Te-ai născut şi pentru mine
Prin Tine am primit un Nume,
Chiar dacă sunt doar pământ
Prin Tine devenit-am sfânt
Şi Tată-mi este Dumnezeu!

Te-ai dezbrăcat de slava Ta
Şi Te-ai născut în umilinţă
Leagăn, doar ieslea Îţi era
Cerul întreg, la Tin' privea.
În jurul Tău stătea mereu
Şi Te păzea doar Dumnezeu
Pe Tine! A noastră năzuinţă!

Am vrut şi eu să fiu ca Tine!
Pentru care erau în jurul meu
Am vrut să-i ştiu lângă mine
Lumina Ta ca să-i lumine
Cuvântul Sfânt le fie pâine.
Duhul plânge cu grelele suspine
Pentru greşeala şi păcatul meu.

Da! Aşa e frate! Este adevărat
Trupul şi viaţa noastră-ntreagă
Aparţin Dumnezeului Prea'nalt
Cel, ce s-a născut, s-a-ntrupat!
Şi a venit în lumea noastră
Ca toţi să Îl batjocorească
Şi nimeni să nu-L creadă.

Pe mine de nu mă crezi de fel
Nu are mare-nsemnătate.
Sufăr.... dar Domnul, Acel
Pe care noi L-avem model,
El mult mai mult a suferit
Dar a iertat şi ne-a iubit!
Ne-a dat în toate-ntâietate!

Încerc şi vreau să fiu ca Tine
Şi să urmez exemplul Tău
Doresc să fac mereu doar bine
Celui ce este lângă mine.
Şi să Te rog Stăpâne adorat
Iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac!
Mărire Ţie Doamne, Dumnezeu!

Amin
19.12.2011 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/85324/am-vrut-sa-fiu-ca-tine