Ce tot caţi...
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
„Ce tot caţi în vârf de munte? –
Doară gol, da, doară gol...”
„Nu, ci să-mi sfărâm din frunte-a
Neputinţelor ocol.”

„Ce-ai găsi în vârf de munte? –
Doar pustiu, da, doar pustiu...”
„Să pot vieţii a răspunde
Şi mai tare, şi mai viu...”

„Ce să caţi în vârf de munte? –
Doară vânt şi numai vânt...”
„Ca să văd câtă s-ascunde
Beznă încă pe pământ...”

„Ce-ai căta în vârf de munte? –
Timp pierdut, da, timp pierdut...”
„O triumfătoare punte
Între mâine şi trecut...”

„Ce să ai din vârf de munte? –
Doar pericol nefondat...”
„Cu oricare pisc de munte
Eşti mai om şi mai curat...”

„Ce câştigi din vârf de munte –
O întoarcere din dus?”
„Nu. Să văd pe mâine unde
Este-un vârf care-i mai sus!”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/85051/ce-tot-cati