Pășesc pe valuri
Autor: Cost Ana
Album: Solul morţii a fost îndepărtat
Categorie: Diverse
Doresc s-apară ziua în lunga așteptare,
Ce mă neliniștește și-n barcă am urcat.
Mă-ndepărtez de mal și-ntunecata zare,
Ușor mă împresoară, de val fiind luat.

Și parcă-i tot mai rece în inima-mi zdrobită,
Neliniștea îmi crește,mergând din val în val,
M-am depărtat de țărmuri și-s mai nefericită,
Căci mi-am luat povara, m-am depărtat de mal.

Dar gânduri mă frământă, văzând atâtea valuri
Ce-mi amenință barca și cresc, spre mine vin.
Bagaje port prea multe:îngrijorări, necazuri,
Nu văd nici o scăpare, s-aducă-al meu alin.

Tot meditând de-odată,o rază de lumină,
Apare-n depărtare și-o pace mi-a adus.
Se-apropie într-una, dar...cine o să vină?
Și frica-mi dispăruse... Se-apropia Isus!

Ce bucurie mare, în suflet coborâse
Când L-am văzut pe Domnul că s-a apropiat!
El m-a privit cu milă... Vai ce se luminase...
Venea tot mai aproape! La Dânsul m-a chemat.

Uitând și de bagaje, de orice-ngrijorare,
Am coborât din barcă și am pășit pe val.
Ce bine e cu Domnul, ce-aduce-a mea salvare!
Când El e lângă mine,mă simt ca și pe mal.

El mi-a adus lumină în noaptea-ntunecată,
Când: gânduri, neputințe, grijuri mă copleșesc.
Și-așa de bucuroasă, eu m-am simțit de-odată,
El mi-a dat siguranță, pe valuri să pășesc.

O, dragul meu, ascultă, azi orice-ngrijorare,
Sau orișice povară, adu-le la Hristos!
Căci numai Domnul poate s-aducă rezolvare
Și-ți dă puteri să calci, pe valul furios!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/84581/pasesc-pe-valuri