Pomul bun
Autor: Simion Felix Marţian
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu este niciun pom bun care să facă rod rău,şi nici un pom rău care să facă rod bun. (Luca 6:43)

Îmi cântă roua-n frunze de cu zori
Şi mă răsfaţă soarele amiezii;
Amurgul mă îmbracă în culori
Iar noaptea-mi pune-n ram privighetori
Să cânt cu ele-n marginea livezii.

Am trunchiul viguros, bine fixat
De rădăcini adânci, către izvoare,
Coroana mea este smarald curat
Cu verdele-i de soare sărutat,
Dar rodul, rodul cum e,Grădinare?

Pot să hrănesc drumeţul ostenit
Cu roadele din ramuri,rumenite?
Sunt dulci? Sunt hrănitoare? De dorit?
Şi rostul pentru care-am fost sădit
Mi-l împlinesc cu cele oferite?

Sunt întrebări la care mă-nfior
Şi îmi zbârleşte scoarţa echivocul
Ştiind că numai pomul roditor
Are speranţă pentru viitor,
Pe celălalt îmbrăţişându-l…focul.

De-aceea cu evlavie mă-nchin
Cu trunchiul la pământ, şi-n rugăciune
Eu Te implor, o, Grădinar divin,
Pune în trunchiul meu de sevă plin
Altoi de dragoste şi fapte bune.

Să-mi plec cu dragoste spre trecător
Crengile verzi cu rod râzând în soare,
Nu doar frumos, ci bun şi hrănitor,
Şi în zăduful zilei fără nor
Să îi ofer o oază de răcoare.

Atunci voi şti că nu-s doar un copac,
Decor ivit pe verdele câmpiei,
Ci pomul bun prin tot ceea ce fac,
Sunt pomul Grădinarului pe plac
Sădit pentru Grădina veşniciei.

Amin
Vulcan, 30 nov. 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/84523/pomul-bun