Crinii si forta de gravitatie
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse

"Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp" (Mat. 6:28). "Ca un crin in mijlocul spinilor asa este iubita mea intre fete" (Cant. C 2:2).

   Ce minunata lectie ne ofera crinii, ca de altfel toate florile. Pe langa faptul ca ei sunt simbolul curatiei, si ne invata sa nu ne ingrijoram, ei se pare ca sfideaza forta gravitatiei. Noi stim ca daca aruncam o piatra sau un mar in aer, ele vor cadea jos in cateva secunde pentru ca forta de gravitatie le atrage.

   Am urmarit acesti boboci de crini in vaza de pe masa din biserica. Cupele parfumate s-au desfacut una cate una si toate parca sfindand orice lege naturala, cu exceptia aceleia a mortii (taiate fiind de la radacina), nu s-au plecat in jos, ci si-au tinut parca cu gratie si cu mandrie capul sus. Viata are in ea o putere mai mare decat forta de gravitatie. Toti pomii sunt cu varful in sus si apa circula prin capilarele lor de jos in sus fara ca sa fie impinsa de un motor. Apa este viata multor plante si atat cat au contact cu o sursa de apa traiesc si cand sunt taiate sau nu au apa suficienta mor.

   Am vazut intr-un parc national din Western Australia un pom a crescut facandu-si loc printr-o stanca. De altfel brazii nostri nu traiesc la munte unde solul este foarte pietros? N-ati vazut plante crescand in ciment? Viata plantelor ca si a omului are in ea insasi o putere uriasa. la Pasti cantam: Viata biruitoare pe moarte a calcat, Hristos a inviat! Viata este mai tare ca moartea. Slavit sa fie Domnul vietii!

   Apoi, Biserica Domnului mai este asemanata cu un crin intre spini. Forta ei biruitoare in lume se afla in curatia, si frumusetea ei data de Dumnezeu prin Duhul Sfant. Spinii reprezinta lumea. Locul Bisericii in lume nu este unul foarte confortabil, dar ea ramane biruitoare pentru ca puterea si energia ei vine de la Mirele ei. Crinii nu sunt niste plante pretentioase, se acomodeaza la orice orice situatie fara nici un compromis. Crinul nu-si va pierde parfumul chiar daca il strivesti, sau il arunci pe mormanul de gunoi. Crestinul in suferinta, in zdrobiri, printre suspine va raspandi o mireasma si mai placuta.

   Asa cum crinul nu se ingrijoreaza de hrana si de imbracaminte, asa adevaratul copil al lui Dumnezeu nu se ingrijoreaza decat doar cum sa placa Domnului. El va purta grija de toate trebuintele lui cand crestinul se va ingrijora de afacerile lui Dumnezeu.

Mireasa Ta-i impodobita
In casa Ta frumos gatita
Cu aur scump, cu aur scump
Trecut prin foc, platit cu sange scump.

Asculta, fiica, pleaca-te,
Iti uita casa, intoarce-te
Si-atunci vei fi, si-atunci vei fi
Cu Domnu-n slava, in veci tu vei fi.
(Domnica Iovin -Cel mai frumos esti)

Doamne, da-ne curatia si parfumul crinului imaculat, si din orice zdrobire sa dam o mireasma si mai placuta. Amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8414/crinii-si-forta-de-gravitatie