Pentru Cristiana Mihaela
cea binecuvântată și nebotezată...

Cristiana-Mihaela,
să fii binecuvântată
ca Rebeca și Rahela,
ca Estera cea-nălțată!

Fii ca Fivi credincioasă,
să fii bună ca Tabita!
Și să fii, în Duh, frumoasă
ca fecioara Sulamita!

*

Iată, au trecut aproape
două mii de ani sub soare.
În întunecată noapte,
sub a vitelor suflare,

pe-așternut de fân tomnatic,
cu pelin și cu sulfine,
S-a născut umil Acela
care te-a creat pe tine...

Cristiana-Mihaela...
de-ai putea să știi ce-nseamnă
să cobori de sus, din glorii,
unde oștile de îngeri
leagănă de cântec norii,

să cobori din feeria
zărilor de mărgărite
și să te trezești pe-o iesle,
între noatine și vite...

– Tu, Copil trimis de Tatăl
din eternă primăvară,
când ai fost Tu prunc în lume,
cine mi Te botezară? ...

– Botezatu-M-au suflarea
de asin și de berbece,
vântul fulguind pe iesle,
roua din culcușul rece.

Botezat-M-au scaieții
sângerând pelinci curate,
liliecii de sub streșini
și șopârlele-nghețate.

Botezatu-M-au pe Mine
toate razele din stele.
Și M-au botezat fierbinte
lacrimile mamei Mele...

Botezatu-M-au fiorii
care coborau pe luncă,
sângele vărsat pe vetre
din a lui Irod poruncă.

Botezatu-M-au nisipul
și vârtejele pustiei,
când abia venit pe lume
luam calea pribegiei.

Și de-atunci, pe drum de arșiți,
de la iesle pân’ la cruce,
botezatu-M-au toți șerpii
din răscruce în răscruce!

– Pruncule, venit pe lume
din feericele glorii,
pentru cine-ai plâns anume
și Te-au botezat fiorii?

– Pentru toți cei ce-nsetează
ca prin arșiță gazela;
pentru toți cei ce pe valuri
urcă pe catarguri vela;

pân’ la cel mai mic al casei
din căminele creștine.
Cristiana-Mihaela,
pentru tine! …