Să suferim pentru Isus!
Autor: Florența Sărmășan
Album: La toți, despre Isus să le vestim!
Categorie: Slujire
Să suferim pentru Isus!


Am putea noi să- înțelegem
Că Isus care a murit,
Să fim siguri și să credem
Că din ceruri a venit?

A venit pe acest pământ
Să ne aducă bucuria
A venit cu-n singur gând
Și-a lăsat Împărăția

El, Fiul lui Dumnezeu
Libertatea ne-a redat
A trecut prin tot ce-i greu
Ne-a iubit, viața și-a dat.

Chiar dacă trecem prin viață
Prin încercări foarte grele
Aste lucruri ne învață
Să ocolim faptele rele

Chiar de n-am avea mâncare
Și săraci dacă am trăi
De încercarea este mare
Tot pe Domnul, L-am sluji

Lanțuri grele la picioare
Și la mâini dacă ne-ar pune
Iubirea-I nepieritoare,
Ne dă forță și ne ține

Și închiși dacă-am petrece
Viața, pentru al Său nume
Cu gândul la El vom trece
Până vom pleca din lume.

E salvarea pe pământ
Pentru orice muritor,
Îl avem mereu în gând
Cu El, tot e mai ușor

În profundă rugăciune
Ne închinăm doar lui Isus,
Orice avem putem să-I spunem
Ne-ascultă, din cer de sus

Ne ascultă la necaz
Și cu drag ne întărește,
Rușinea de pe obraz
O șterge, mult ne iubește.

Amin

Câmpia Turzii, 19 iulie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/82097/sa-suferim-pentru-isus