O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire
și-n chenarul ei deodată vezi un Rai într-o privire,
când vezi două brațe-ntinse și auzi un glas de frate
dăruind o primăvară inimii înfrigurate,
deșteptându-ți iar nădejdea într-un zbor mai sus de fire!
O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire!

Ațipea sub stele pale zarea pașnicei Betanii
când Isus bătea la ușă după crâncene strădanii.
Ce adânc simțea Divinul cum de om Își leagă soarta,
când vedea în prag pe Lazăr, pe Maria și pe Marta.
Nu era alt loc sub soare mai scăldat de fericire!
O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire!

Jos, în Ierihon, pe uliți, prin mulțimea zgomotoasă,
aducea Zaheu pe Domnul ca pe-un oaspete spre casă.
Și prin ușa larg deschisă, se-auzea din încăpere:
– Dau săracilor, o, Doamne, jumătate din avere!
Îngeri albi priveau din ceruri clipele de mântuire.
O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire!

*

Dar la ușa ta închisă stă de mult Isus și bate.
Ca să plece nu Se-ndură, ca s-o frângă nu se poate.
O, trezește-te și vino, trage repede zăvorul.
Nici un oaspete nu-i pe lume ca Isus Mântuitorul.
El ți-aduce-n dar iertare. El ți-aduce izbăvire!

O, CE BINE-I CÂND O UȘĂ SE DESCHIDE CU IUBIRE!