Intersecţie
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Zidire spirituala
INTERSECŢIE

Când se intersectează dorinţa ce-o nutrim
Cu planul conceput de Sfânta Trinitate
Se-arată o minune: atuncea cucerim
Un val netrebnic ce dă în demnitate.

Când e teren comun între Cuvânt şi faptă
Învingem uneltirea clocită de Satan
Şi-atunci putem sui pe fiecare treaptă
Spre străluciri nestinse în veşnicul Canaan.

Când dragostea-ntâlneşte un suflet ce aspiră
Să-L vadă faţă-n faţă pe Fiul jertfitor
E-o sfântă armonie ce nicicând nu expiră
Şi-un mediu plin de pace la muncă pe ogor.

Când dorul se sărută cu binecuvântarea
Se naşte-o atmosferă de parcă-i Paradis
Şi-atuncea dăm cu dragoste îmbrăţişarea
Şi vom primi candoare în sufletul deschis.

Când mână-n mână merge umblarea pe cărare
Cu gândul ce-l nutrim la fiecare pas
Se va-mplini dorinţa de-a căpăta intrare
În locul cel mai drag, numit de noi „ACAS’ “

gc/14 septembrie 2011







Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/80208/intersectie