Un calif evlavios traia odata in Bagdad.

   El avea obiceiul sa se roage in fiecare dimineata la aceeasi ora.

   Intr-o dimineata insa, se scapa cu somnul si adormi pe mai departe.

   Era in primejdie sa-si piarda ceasul rugaciunii.

  Un strain intra in casa si il trezi graindu-i:

 - Maria Ta, scoala-te ca intarzii la ceasul de rugaciune!

  - Dar cine esti tu de m-ai trezit?

  - Sunt un om bun si am venit sa fac o fapta buna!

  - Nu-mi vine sa cred....tu esti un om cu ganduri ascunse...si infatisarea ta te arata a fi om rau...nu cumva esti chiar diavolul?

   - Ba da, Maria Ta , eu sunt! am venit sa te trezesc pentru rugaciune. Prin asta vreau sa arat ca si eu pot face ceva bun...

  - Mai, diavole, mie nu imi vine sa cred asa ceva!

   Tu esti un ispititor de meseria ta; te jur asadar sa-mi spui adevaratul gand si plan!

   - De douăzeci de ani tu te rogi regulat in fiecare dimineata la aceeasi ora. Dar noi, vrajmasii nu ne prea temem de rugaciunea ta. Rugaciunea ta e asemeni unei datini goale. Te rogi regulat, dar pacatuiesti regulat.

   Din rugaciunea ta lipsesc Duhul, cainta, caldura, lacrimile; lipseste si puterea.

  Acum, ca este riscul sa intarzii prea mult mi-am zis:

   Omul asta cand se va trezi va fi cu mare parere de rau si de douzeci de ani el nu a avut o astfel de traire. In inima lui se va aprinde regretul, va incepe sa se roage cu duh fierbinte,  cu cainta si lacrimi, iar noi, vrajmasii nu suportam o astfel de rugaciune.

   - Iata de ce, iadul, ma trimise iute ca reprezentant sa te trezesc la rugaciunea ta obisnuita ca nu cumva sa incepi rugaciunea cu putere1