De mic doresc să Îți urmez
Autor: Ica Dragoi
Album: De mici în via Domnului
Categorie: Copii
Sunt micuț, dar curajos, vreau să merg după Hristos,
Calea Lui vreau să urmez, când sunt mare, mă botez.

Pe El Îl mărturisesc, despre El cu drag vorbesc,
La joacă și-n orice loc, El este pe primul loc.

El m-ajută, e cu mine, și îmi face numai bine,
Bucurii de orice fel, El îmi dă, Emanuel.

Îl iubesc cu-adevărat, El e Mare Împărat,
El veghează asupra mea, și îmi dă din pacea Sa.

Te iubesc, o, Domnul meu, vreau să fiu urmașul Tău,
Sunt micuț, dar Tu mă crești, și îmi spui că mă iubești.

Și eu Te iubesc pe Tine, ești tot timpul lângă mine,
Te rog nu mă părăsi, fii cu mine-n orice zi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/80143/de-mic-doresc-sa-iti-urmez