Se-aud pașii Lui pe drum
Autor: Gabriel Gorcea şi prietenii
Album: Volumul 08
Categorie: A doua venire
1. Dacă Domnul chiar la noapte ar veni
Vom întâmpina pe Mesia
Dacă firul vieţii noastre s-ar sfârşi
Unde vom petrece veşnicia
Poate am fost creştin de-o viaţă
Poate am primit arvuna
Dar în sfântă dimineaţă
Ne va-ntampina cununa?

R1: Se-aud paşii Lui pe drum
Suntem gata chiar acum
Să zburăm spre patria de sus?
/: Când trâmbiţa suna-va cu toţi vedea-vom slava
Putea-vom sta naintea lui Isus? :/

2. Dacă Domnul chiar la noapte ar veni
Câtă trudă va primi răsplată
Oare focul cât din ea va mistui
Când lucrarea ne va fi-ncercată
Câte jertfe întregite am adus ca rod sfinţirii
Câte altele ştirbite de nerăstignirea firii?

R2: Se-aud paşii Lui pe drum
Suntem gata chiar acum
Să dăm socoteală Domnului?
/: Căci vor fi răsplătite doar jertfele-ntregite
Cu ce câştig venim naintea Lui? ... :/

3. Dacă Domnul chiar la noapte ar veni
Va găsi smerenie şi iubire
Câţi din cei ce am promis că-L vom sluji
I-am adus în adevăr slujire
Poate-am fost creştin de-o viaţă
Dar am fost în El lumină
S-a văzut pe-a noastră faţă
Strălucirea Lui divină?

R3: Se-aud paşii Lui pe drum
Suntem gata chiar acum
Să zburăm în stol spre porumbar?
/: E vremea cântăririi roadelor iubirii
Să nu ne fie lupta în zadar! :/

4. Iar de Domnul chiar la noapte n-ar veni
El e-aici prezent în adunare
Jertfa Lui încă mai poate curăţii
Harul Său îţi dă şi azi iertare
Dacă am fost creştin de-o viaţă
Dar am aţipit pe cale
Astăzi încă e deschisă
Uşa îndurării Sale.

R4: Se-aud paşii Lui pe drum
Să fim gata chiar acum
Aşteptând venirea Domnului!
/: Biserică aleasă ce vrei să-I fii mireasă
Nu poţi să fii oricum mireasa Lui! :/
Se-aud paşii Lui pe drum
Să fim gata chiar acum
Așteptând venirea Domnului!
/: Să îi ieşim 'nainte purtând podoabe sfinte
Și vrednici ca să fim mireasa Lui! :/
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/79543/se-aud-pasii-lui-pe-drum