Suntem trecători
Autor: Ica Dragoi
Album: Legamant
Categorie: Diverse
Suntem trecători, ca iarba,
Astăzi suntem, mâine nu,
Călători suntem în lume,
Veșnic Doamne, ești doar Tu.

Ne trezim de dimineață,
Tot timpul suntem grăbiți,
De cu zori și până seara,
Suntem tot nemulțumiți.

Vrem avere trecătoare,
Bogăția acestei lumi,
Suntem ocupați tot timpul,
Și uităm să fim mai buni.

Așa ni se duce viața,
Anii trec așa ușor,
Vine vremea despărțirii,
Când mergem la Creeator.

Ne-om vedea față în față,
Socoteală noi vom da,
Pentru traiul nostru-n lume,
Pentru viața noastră rea.

Să ne-oprim din cursa morții,
Să-l căutăm pe Dumnezeu,
Comori sus în cer să strângem,
Lui să-i fim plăcuți mereu.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/79277/suntem-trecatori