Cu niciun chip...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
CU NICIUN CHIP...

Cu niciun chip al nostru Domn
În cazne nu ne lasă
Ne smulge din adâncul somn
Şi ne aduce-acasă.

Cu niciun chip în boli şi-n chin
El nu ne părăseşte
Când spune clar „Amin, Amin”
Desigur, se-mplineşte.

Am fost târâţi de legi fireşti
Printr-un hăţiş de scheme
Dar Tatăl zonelor cereşti
Ne-a scos din el devreme.

Când am căzut în gropi adânci
Ne-a scos fără zăbavă
Ne-a pus picioarele pe stânci
Să nu mai fim epavă.

E-atât de bun cu noi, o ştim
Cu noi e-n orice clipă
Şi nu ne lasă să pierim
În val sau în risipă.

Cu niciun chip – cum este scris
Nu stă în depărtare
Ci e exact cum a promis:
Ne dă eliberare.

Îl adorăm că-i lângă noi
Şi-n greul ce ne-apasă
În lupta vieţii şi-n nevoi,
Nicicând, El nu ne lasă.

gc/20 august 2011











Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/79054/cu-niciun-chip