Ninge...
Autor: Costache Ioanid
Album: Porumbite Albe
Categorie: Zidire spirituala
Ninge,
Zboară fulgi de nea.
Tremurătoarele stele de-argint
zboară și lunecă-n hore de-alint.
Peste crengile amorțite,
peste văile ruginite,
Dumnezeu din Cer trimite
strai de mărgărint

Ninge.
Zboara fluturi albi.
Stele de stele în horă se prind.
Albă maramă pe-ogoare întind,
cum pe-a Domnului blândă față
puse giulgiul flori de gheață.
Dar Isus ieși la viață,
moartea biruind.

Ninge.
Joacă pui de stea.
Înfiorate păduri și poteci
dorm învelite în pânzele reci.
Dar de sus, din albastra țară,
când Cel Drag Se va-ntoarce iară,
vom avea o primăvară
până-n veci de veci!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/78433/ninge