O, drag cuvânt cu chip fierbinte,
atât de des și cald rostit,
ce rar, într-adevăr, pe lume,
ești tu gustat și-mpărtășit!
Ce uriaș tribut de lacrimi
și jertfe trebuie să dea
sărmana inimă-omenească
flămândă după fața ta! ...

O, fericire-adânc râvnita
de-atâția oameni pe pământ,
ce mulți așteaptă cu ulciorul
vieții la izvoru-ți sfânt!
Dar, vai, izvorul tău e-un picur
așa de-ncet și-atât de rar...
că mulți așteaptă viață-ntreagă
un strop din tine, în zadar...

O, câți se-nghesuie spre tine,
călcând pe alții și lovind,
nădăjduind să te ajungă
furând, vânzând și-ademenind!
Dar prețul scump al mântuirii
și-al păcii conștiinței lor
nu-ți poate cumpăni comoara...
Și veșnic fără tine mor...

Scump dar ceresc, O, fericire,
tu ești a celor blânzi și buni
ce de la Dumnezeu te-așteaptă...
ca dar smeritei rugăciuni...
Dar și mai mult ești tu a celor
ce-au renunțat la tine-aici...
ca să te poată da la alții
ce sunt mai părăsiți și mici...