Domnul Dumnezeu,
Tatăl din veșnicii,
El, Păstorul nostru blând,
mustră pe cei dragi zicând:
-Unde oare vi-i credința?
Cum de-ați și uitat căința,
fii pierduți pe-a-lumii căi,
împietriți și răi!

Domnul Dumnezeu
strigă cu glas ceresc:
-Tu, văzduh și tu, pământ,
nu uitați acest cuvânt:
Am crescut copii în lume,
dar ei sunt ca valu-n spume.
O, ce grabnic au uitat
câte le-am iertat!

Domnul Dumnezeu
strigă în zori de zi:
-Iată cu ce meștesug,
trage juncul pus în jug!
Iată oaia cum cunoaște,
cine-i omul care-o paște!
Numai cei ce-Mi sunt copii
stau pe căi pustii.

Domnul Dumnezeu
strigă fără-alin:
-Neam de orbi, copii stricați,
până când voi ține-n mână
biciul care nu vă-nfrână?
Până când vă port la piept?
Până când v-aștept?

Domnul Dumnezeu
strigă de pe CALVAR:
-O, priviți, voi, oameni reci,
JERTFA DRAGOSTEI DE VECI!
O, priviti, priviți pe cruce
JERTFA SFÂNTĂ, TAINA DULCE!
Până când nu veți vedea
Îndurarea MEA?