De dorul Tău,Isuse!
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare

De dorul Tău,Isuse,
M-avânt cu gându-n zbor
Şi mă opresc la cruce
Să-ţi cânt ,să te ador.

De dorul Tău,Isuse,
Privesc tânjind spre stele,
Aş vrea să zbor la Tine
Să ma confund cu ele.

De dorul Tău,Isuse,
E viaţa mea un rug
Ce arde nencetat
Din zori până-n amurg.

De dorul Tău,cuvântul,
Adună-n el putere
Şi-n clipe de-ncercare
Aduce mângâiere.

De dorul Tău,cântarea
În inimi prinde viaţă,
Şi ruga se înalţă
În orice dimineaţă.

De dorul Tău ,aştept,
Privind spre cer, mereu,
Să vii pe nori de slavă
Şi plâng de dorul Tău!

Vulcan-Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/77216/de-dorul-tauisuse