Te-ai căţărat mai sus pe stânca vieţii
Ca să privesti superior, semeţ
Spre furnicarul mişunând în vale
Uitând că măreţia are -un preţ.

Te-ai ridicat din gloata tremurândă
Călcând cu-nverşunare pe destine...
Cu mîini însângerate-ai construit
O citadelă numai pentru tine...

Din când în cănd mai pui câte-un bănuţ
În mâna ce se-ntinde cu ruşine
Şi-apoi te-ntorci din nou la viaţa ta
Căutând să urci mai sus, să-ţi fie tot mai bine...

Şi totuşi, uneori, când noaptea se aşterne
Şi pleoapele se-nchid pe ochii obosiţi
Un Glas din depărtare-ţi vorbeşte si te cheamă
Trezind în amintiri uitate juruinţi.

Era cândva o vreme când Domnului slujeai
Şi-ntreaga ta făptură ţi-ai pus-o pe altar
Dar te-a cuprins păcatul cu braţele-i hidoase
Şi tot ce-a fost frumos se pierde în zadar

Dar Domnul îţi vorbeşte... El încă te iubeşte
Şi-n visele de noapte îţi umple inima...
Atâta fericire şi pace te pătrunde
C-ai vrea să dormi de-a pururi în legănarea Sa!

Când zorii dimineţii timid îţi bat în geam
Şi-o nouă zi începe pentru înteaga lume
Tu îţi apleci genunchii -după atâţia ani-
Timid, cu vorbe-alese începi o rugaciune:

"O, Tatăl meu din ceruri, eu ştiu cât am greşit!
Te-am întristat Părinte prin vorbă şi prin faptă...
Am rătăcit cărarea şi banul m-a robit
Dar mă întorc la Tine... primeşte-mă şi iartă!

E mare-a Ta iubire şi îndurarea Ta!
Azi mă îndrept spre Tine cu lacrimi şi suspin...
Primeşte-mă în braţe... sunt oaia rătăcită
Ce s-a întors acasă la Domnul ei! Amin!

Vulcan-Mary