Alfred Bernhard Nobel (1833 - 1896), milionarul suedez care a întemeiat premiul ce-i poartă numele, scria odată către cumnata lui: "Eu mă găsesc în stare de rătăcire, fără busolă şi fără cîrmă, ca o luntre tîrîtă de valuri, fără nici un folos, zdrobit de soartă, fără amintiri luminoase din trecut, fără lumina speranţelor în viitor". Acest om era un necredincios, un om fără Dumnezeu.
Puneţi acum alăturea de el pe un credincios cum a fost Monod, care deşi bolnav, greu suferind, compunea frumoasa cîntare în care spunea: "Fericit, mereu fericit: am ca Tată pe Dumnezeul cel tare, am ca frate pe Isus Cristos şi am călăuză pe Duhul Stînt".
Ce altceva ar putea da pămîntul sau ce ar putea răpi iadul de la cel ce se bucură de Dumnezeu şi de cerul Său?
Da, există o mare deosebire.