BIRUINŢA CREŞTINULUI
Autor: Corneliu Livanu
Album: Dumnezeu este cu noi
Categorie: Diverse
BIRUINŢA CREŞTINULUI

Când încercãri vin înspre tine
ca nişte care de asalt
sã birui rãul doar prin bine
de-ar fi şuvoiul cât de-nalt.

Alege-n duh sã rabzi ocara
şi urii sã-i rãspunzi iubind.
Şi-atunci cel rãu va fi ca ceara
în flãcãrile ce-o cuprind.

Aşa rãbda Isus pe cruce
în locul celor vinovaţi.
Şi tu, rãbdând, rod poţi aduce
vrãjmaşii sã-ţi ajungã fraţi.

Supune-te în orice clipã
eternului Judecãtor.
Nu-ţi duce viaţa în risipã
ca fiul cel rãtãcitor.

Tu te-ai întors de mult acasã
dar fraţii tãi îţi par strãini.
Cândva stãteai cu ei la masã
dar azi îi vezi ca nişte spini.

Isus, slãvit prin înviere,
chiar fraţii Lui Şi-a câştigat.
Tu poţi primi din El putere
sã fii creştin adevãrat.

Topind din inimi gheaţa rece
sã fii tu primul care ierţi.
Ai fost jignit, dar rana trece
şi nu-i prea bine sã te cerţi.

Şi când trãieşti ca ucenicii,
cu Domnul sfânt în orice zi,
tu nu cârteşti în sacrificii
oricâte valuri de-ar veni.

Da, neclintirea în credinţă
rezistã doar prin rugãciuni
când cu duh blând, plin de cãinţă,
tu lacrimi pentru mulţi aduni.

Iar biruinţa-n crez şi-n fapte,
prin cugetul tãu cel curat,
o vei avea şi zi şi noapte
mâncând Cuvântul încercat.

Deci, frate scump, trãieşte-ţi viaţa
de lume şi pãcat ne-nfrânt,
urmându-I Duhului povaţa
spre slava Tatãlui prea sfânt.














Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/74698/biruinta-crestinului