Am cântat și Îți cânt, Isuse
Autor: amos7
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Am cântat şi cânt, Isuse,
Ţie veşnic Îţi voi cânta!
Lumii întregi doresc a spune
C-ai salvat şi viaţa mea.

R1: Cum păcatul meu pe cruce
L-ai spălat prin jertfa Ta
Şi cum Tu, scump Isuse,
Mi-ai dat mântuirea în dar.

2. Tu mi-ai dat a Ta iubire,
Însă eu Te-am înşelat,
N-am urmat întocmai calea,
Precum Tu m-ai învăţat.

R2: Dar cu lacrimi de căinţă
M-am întors la crucea Ta,
Căci mi-ai spus, o, scump Isuse,
Că încă mă poţi ierta.

3. Prietenii îmi aduc ocară
Şi dispreţ în vorba lor,
Însă, al meu Domn, nu mă lăsa
Să fiu pradă leilor.

R3: Mi-a promis Împărăţia
Şi-s convins că mi-o va da,
Căci alerg grăbit pe calea
Care duce înspre ea.

4. Domnul meu, chiar de sunt singur,
Doar cu cei ce mi i-ai dat,
E destul, căci mângâierea,
Pentru noi nu a încetat.

R4: Vreau să rămânem cu Tine,
Chiar de ne mai dăltuieşti,
Pentru sfânta Împărăţie
Ştiu că aşa ne pregăteşti.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/74200/am-cantat-si-iti-cant-isuse