Te rog frumos sa ma asculti sora draga!
Autor: Anonim
Album: De luat aminte
Categorie: Diverse

  Fii cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu!

Tu, sora mea, eşti cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu. Luna şi stelele pălesc înaintea ta. „Soarele” este Domnul Isus. Fă ca El să strălucească pe faţa ta!
Lumea este senzuală. Fetele din lume sunt senzuale. Ne momesc ochii, iar inimile noastre sunt ispitite, şi nu puţin…
Tu însă, scumpa mea soră în Hristos, fii cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu!
Fă să Îl admirăm pe Isus atunci când privim spre tine!
Fă să se vadă că numai Cuvântul lui Dumnezeu este mai dulce decât tine!
Îmbrăcându-te frumos, ne ocroteşti ochii şi ne ajuţi să ne păzim inima mai mult decât orice şi din ea vor ieşi izvoarele vieţii.
Senzualitatea fetelor este o armă de care se foloseşte cel rău (diavolul) pentru a ne face pe noi, băieţii(barbatii) credincioşi, să păcătuim. Ne face să poftim, să ne lăsăm mintea să zămislească păcate.
Isus a zis: „Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28)

Să ştii că am întâlnit fete care nu erau special de frumoase la chip, dar care radiau de frumuseţe, întrucât cu toată îmbrăcămintea îşi arătau puritatea, inocenţa şi faptul că Isus le făcuse speciale!
Ştiu că există fete deosebite. Poate că şi tu eşti foarte specială şi poate că îţi doreşti să fii deosebită pentru El şi pentru cineva aparte . Caută pe Domnul, spune-I Lui, roagă-L să-ţi vorbească: cum vrea să te îmbraci, cum să-ţi aranjezi chipul, inima…

Vezi tu?… Atunci când bluza ta are o mulţime de nasturi desfăcuţi sau este decoltată, când porţi pantaloni mulaţi, când formele trupului îţi ies în evidenţă….. sunt „dărâmat”, mă roşesc tot, şi ochii îmi caută o scăpare…
Sunt un băiat(barbat) evlavios. Îl iubesc pe Isus. Ajută-mă te rog să-I rămân credincios! Protejează-mi inima!…

Chipul tău…! Cea mai frumoasă nuanţă pentru buzele tale este cea care a creat-o Dumnezeu! El te-a creat desăvârşită în frumuseţe! Sunt fete care îşi caută o semnificaţie şi îşi „colorează” faţa. Tu însă rămâi plăcută la vedere! Nu te ascunde după culori!
Trupul tău este Templul Duhului Sfânt. Nu ne lăsa să-ţi distingem nici o formă a trupului tău. Tu eşti a soţului tău. Nu ne lăsa să vedem din ce este al lui. Păstrează-te pentru el. Dedică-te lui! Fii ca o comoară ascunsă pe care numai el o va descoperi! El o va aprecia la adevărata ei valoare!

Atunci când se întâmplă să vorbeşti cu mine, fii pe deplin încredinţată că nu este nimic în înfăţişarea ta care să mă facă să poftesc ceva la tine! Fii sigură! Eu sunt băiat(barbat). Sunt „construit” altfel decât tine! Nu depinde totul numai de mine! Dacă ochii îmi sunt izbiţi de imagini senzuale, deja sunt afectat. Pentru ce să fii o pricină de poticnire pentru mine?
Fii un model şi pentru celelalte fete din preajma ta. Nu te lăsa influenţată de ele! Tu fii în totul a lui Hristos!

Nu este adevărat că bijuteriile îţi scot în evidenţă frumuseţea. Tu însăţi eşti cea mai frumoasă! Ele sunt în plus. Tu eşti cea mai frumoasă bijuterie! Şi cea mai preţioasă piatră strălucitoare este inima ta! Oare care mărgăritar te poate egala? Tu însă, fii sclipitoare prin însăţi fiinţa ta! Să ştii că un băiat(barbat) cu adevărat evlavios aceasta apreciază la o fată! Crede-mă! Cea mai frumoasă podoabă pe care o poţi purta este zâmbetul tău!

Coapsele tale trebuie să stea ascunse! Dacă porţi pantaloni (de exemplu nişte blugi strâmţi)… NU, nu e bine!… E prea mult pentru mine! Eul meu nu mi se supune… Trebuie să mă lupt cu mine însumi! Să-mi ţin inima curată. Te rog, ocroteşte-mă!
Mâinile tale sunt frumoase! Domnul a dat o culoare unghiilor tale. Îţi poţi imagina o alta? Noi băieţii(barbatii) îţi spunem: această culoare este şi pentru noi cea mai frumoasă!
Îţi doreşti un soţ la vremea potrivită? Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima!

Care este diferenţa dintre senzualitate şi frumuseţe? Senzualitatea te face să pofteşti, să doreşti ceva care nu îţi aparţine, să vrei trupul acelei persoane pentru poftele tale. Frumuseţea îţi umple ochii de lumină, inima de adorare, sufletul îţi este încântat şi se ridică către Domnul şi-L laudă pe El. Atunci rămân uimit şi-I sunt recunoscător că L-am văzut. „Doamne şi azi Te-am întâlnit! Te-am recunoscut!”

Îmi iubesc încă de pe acum soţia. Vreau să îi fiu credincios în totul şi să o respect. Îi păstrez ei ochii mei şi mintea mea. Ajută-mă să nu cad din aceasta! Tu poţi să mă ajuţi dacă inima ta este gata să Îl cheme pe Domnul să te sfătuiască cum să te îmbraci şi să îmi ocroteşti astfel inima!
Uită-te în oglindă şi întreabă-te: „Oare e potrivit? Oare se va poticni vreun băiat(barbat)? Ce-ar spune cel mai evlavios băiat(barbat) dacă m-ar vedea? Oare sunt vreun pic senzuală? Ar fi concentrat el doar la lumina ochilor mei?”

Dumnezeu a pus încă de pe acum dragoste pentru soţia, pe care, prin credinţă, spun că mi-o va da. Deşi nu ştiu cine va fi, o iubesc de pe acum din toată inima. Vreau să vin în întâmpinarea ei curat şi ocrotit! Dacă ţii la mine, ca şi frate în Domnul Isus, şi dacă vrei să îi rămân credincios şi cu ochii, şi cu mintea, şi cu inima, eu, cu ajutorul Domnului, voi face tot ce ţine de mine, însă ajută-mă şi tu prin modul în care te îmbraci, prin felul în care îţi acoperi trupul, ferindu-te să fii senzuală!

Soră, în cer vom fi ca îngerii lui Dumnezeu, dar până atunci fă-mă, te rog, să întâlnesc îngeri pe pământ!
Tu, sora mea, eşti cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu!
Fă să Îl admirăm pe Isus atunci când privim spre tine!
Fă să se vadă că numai Cuvântul lui Dumnezeu este mai dulce decât tine!

„Doamne, Te laud pentru că ai creat o fiinţă care poate fi aşa de minunată! Doamne ajută pe sora mea să fie minunată în ochii Tăi! Amin.” „Doamne Isuse îţi mulţumesc că Tu mi-ai cucerit inima cu dragostea Ta. Îţi mulţumesc că Tu mi-ai redat inocenţa! Isus, Tu mi-ai redat frumuseţea! Isus, Tu esti frumusetea mea....

 

Autor necunoscut

 

 

Cu toata dragostea Insula Ekklesia http://parereataconteaza1.wordpress.com

SA AI PRIMAVARA IN SUFLET MEREU!GOD BLESS YOU!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/73343/te-rog-frumos-sa-ma-asculti-sora-draga