Cine sunt oare-aceştea?
Autor: George Lupsea
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Apocalipsa 7
Cine sunt oare-aceştea, naintea Mielului
Ce stau în haine albe, privindu-I faţa Lui?
De unde au venit şi unde vor s-ajungă
Îl întrebă bătrânul, cu o privire lungă?

Privindul pe Ioan, ce sta nedumerit
Şi cu-n fior în piept,omul i-a glăsuit:
Doamne i-a răspuns El, Tu Eşti Acel ce ştii
Iar glasul celui sfânt venit din veşnicii!

Îi spuse fără preget, aceştea-n haine albe
Sunt cei din suferinţă, ce au venit la ape,
Ei hainele la cruce sau dus de le-au spălat
Şi de atunci întruna urmează pe Împărat!

Iar Domnul cu-ndurare îşi va întinde cortul
Peste poporul Lui, ce sau predat cu totul,
El le va şterge-n ochi lacrima cristalină
Şi ploaia nu-i va bate. nici o altă furtună.

Căci Domnul cu-ndurare va-ntinde cortul Lui
Îi va păzi de crivăţ de raza soarelui,
Nu le va mai fi foame căci Mielul le va da
Din pâinea Lui cea vie ce îi va sătura.

Aceasta este ziua ce-o aşteptăm cu toţi
Ca să scăpăm de ceasul ce-aduce-al groazei morţi
Să fim o veşnicie cu Regele Iisus
Lăsând această glie trăind cu sfinţii sus.
11.05.2011gl
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73155/cine-sunt-oare-acestea