Tu, pe toate le-ai creat!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Omagiu pentru Isus!
Categorie: Laudă și închinare
Tu, pe toate le-ai creat!


Lucruri multe, minunate,
Toate câte le-ai făcut,
Pentru om au fost create
L-ai iubit atât de mult... . .

I-ai dat soarele pe ceruri
Şi căldură, Tu i-ai dat
Tu eşti cel ce schimba vremuri
Şi pe toate le-ai creat.

Ai creat pământul mare
Pe care noi vieţuim
Toate le-ai făcut sub soare
Ca noi fericiţi să fim.

Astrele şi luna plină
Ai lăsat-o sus pe cer
Noaptea să avem lumină
Stele, ce la ziua pier

Toate Tu le-ai întocmit
După ştiinţa Ta măiastră
Pentru noi le-ai făurit
Ajutor, în viaţa noastră.

Pentru noi tot ai creat
Fără griji ca să trăim,
Numai frumuseţi ne-ai dat
În pace să vieţuim

Frumusețe, bunătate,
Toate omului le-ai dat
Gândul la eternitate
În mintea lui ai lăsat

Şi i-ai dat înfăţisare
Tocmai după chipul Tău
I-ai dat tot ce e sub soare
Mereu, l-ai ferit de rău

I-ai mai dat multă iubire
Asta, des I-ai dovedit
Ai dat a lui întocmire
După chipul Tău slăvit.

Dar neascultarea crudă
Pe Tatăl l-a supărat
De om n-a mai vrut s-audă
Regretă, ca l-a creat

Doar Isus ce ne-a iubit
Pe Tatăl l-a înduplecat
Pe pământ a coborât
Să ne scape de păcat

Iar El ne-a spălat cu sânge
Şi cu lacrimi de durere
Cu iubirea Lui învinge
Dragoste i-a dat, putere

Pe crucea grea a sfârșit
Pentru noi ca să trăim,
Si prin El ne-am mântuit
Recunoscători, să-I fim

În smerenie şi umilinţă
Dragoste nestrămutată
În Isus s-avem credinţă
Să nu uităm niciodată

Căci El slava și cinstirea
Ce-o avea la ceruri sus
Ca s-aducă mântuirea
Cu drag la moarte s-a dus

Şi prin El am câştigat
Viata şi eternitatea
Toate în dar ni le-a dat
Mare-I este bunătatea

Ne-a salvat, suntem scăpaţi
Ce ne cere să împlinim
Noi suntem răscumpăraţi
Pururea, cu El să fim!

Amin

Câmpia Turzii, 18 martie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72364/tu-pe-toate-le-ai-creat