Dacă vrei
Autor: Costache Ioanid
Album: Porumbite Albe
Categorie: Copii
Dacă vrei să ţi s-arate
îngeri albi, strălucitori,
vino să-ngenunchi la rugă
lângă oi, lângă păstori...

Dacă vrei să vezi aievea
stele sfinte şi minuni
vino să-nsoţeşti pe cale,
ca un mag, pe magii buni...

Dacă vrei să afli taina
dragostei fără hotar,
vino să privim în staul
şi, din staul, la Calvar...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/71788/daca-vrei