O alta Biblie ?
Autor: Lucian Cristescu
Album: Biblia si civilizatia
Categorie: Cărțile bibliei

                                                            O altă Biblie ?

 

Autor Lucian Cristescu

Sursa: www.resursebiblice.ro


În decembrie 2005, o editură din Germania a lansat Volxbibel   – Biblia în limbaj de maidan. Adolescenţii sunt în delir: „Ferice de voi când veţi primi şuturi în fund şi când oamenii vă vor linşa...” (Matei 5,11); „Voi sunteţi frigiderele lumii. Dacă frigiderul nu mai merge, e aruncat la fiare vechi... Voi sunteţi lămpi de halogen de 1000 waţi...” Hristos vorbeşte pe şleau şi se poartă dezinvolt: „Isus a zbierat: Termină cu mizeria!...” (Matei 26,52). Iar scenele sunt „aduse la zi”: Fiul risipitor ajunge nu la porci, ci la spălatul WC-elor din McDonalds. Pentru gloata flămândă, Mântuitorul înmulţeşte hamburgeri... Şi, în loc să învieze, El „îşi face Comeback-ul”.


Asalturi revizioniste


Versiunea de şoc a lui Martin Dreyer, fondatorul mişcării „Jesus Freaks” , nu este însă nici prima, nici ultima Biblie „modernizată”.


La mai puţin de-un an (9 noiembrie 2006), la Berlin detonează Biblia în limbaj echitabil  , o versiune produsă de 52 de teologi, din care 42 sunt activiste pro-feminism. Preluând declaraţia de misiune a versiunii americane NIVI , echipa a avut ambiţia să ofere Europei – în sfârşit – o ediţie „inclusivă”, adică într-un limbaj „unisex şi corect politic” - care să elimine orice ofensă adusă femeilor, homosexualilor, iudeilor, ateiştilor şi altor categorii oprimate.
Ca şi în versiunea engleză NIVI din 1995, toate ipostazele masculine au fost substituite sau dublate cu corespondentele feminine. Astfel, în confruntările Sale, Isus mustră farisei şi farisiţe. Apoi El predică la ucenici şi uceniţe; şi trimite apostoli şi apostoliţe. Dacă în Volxbibel, rugăciunea domnească începea: „Hei, Tătuţule care eşti colo sus...”, în noua versiune ea sună: „Mama noastră şi Tatăl nostru care eşti în ceruri...” Dumnezeu apare adesea la genul feminin. Iar Isus nu mai apare deloc ca „Fiu...”, ci doar „Copil  al lui Dumnezeu”. Singura identitate masculină a rămas ...Satana.


Învăţătura Bibliei este şi ea relativizată: în loc de „Dar Eu vă spun” (Matei 5...), în gura lui Isus  se pune expresia „Eu astăzi însă vă sugerez ca însemnând...”.


O Biblie pluri-religioasă


Mai nou, în februarie 2007, în SUA, Ruth Rimm din Bronx (New York) a scos primul volum din seria unei noi Biblii absolut unice: „Lumea spirituală pierdută” . De data asta, nu traducerea textului intrigă. Editată într-o grafică mistică de tip New Age şi adresată ateiştilor şi postmodernilor, pe fiecare pagină textul biblic este învăluit într-un comentariul evoluţionist şi transcendental. „Imaginează-ţi”, comentează Ruth Rimm, „că din pântecele minunatelor primate (maimuţe) au ieşit profeţi ca Isus, Moise, Mahomed, Buda şi Lao Tze... Tatăl lui Isus n-a fost undeva în „ceruri”, ci în sămânţa maiestuoaselor primate. Aceasta este una din cele mai liberatoare descoperiri în istoria omenirii. Asta înseamnă că nu suntem nici victime, nici marionete, ci co-creatorii miracolului numit ‚conştiinţa de sine’; că Dumnezeu, ca şi noi şi ca întregul univers, este o realitate încă în progres; şi că avem miraculoasa capacitate în noi înşine să creăm cerul în inimile noastre şi să transcedem natura noastră bestială...”

Alături, apar citate din autori ce n-au nimic de-a face cu Biblia: Dalai Lama, Tony Robbins, Yoganda Paramahansa, Elaine Pagels etc...
În ultimele volume ale „Bibliei” sale, Ruth Rimm şi-a propus să includă  Sutrele budiste şi Mistica sufită...
„Teologie”... fără Dumnezeu ?!


Privite în context lor, bizareriile editoriale nu sunt nici pe departe incidenţe. Deja de două secole, pe bătrânul continent şi apoi în Lumea nouă, „înalta critică” s-a opintit să erodeze istoricitatea şi autenticitatea Bibliei. Scepticismul Şcolii de la Tübingen (Schleiermacher, F.Ch.Baur şi David Fr. Strauss) s-a multiplicat prin corifeii teologiei liberale, ca Rudolf ultman şi Paul Tillich. Ciudat lucru: în timp ce musulmanii sunt tot mai dispuşi să moară pentru onoarea Coranului şi a Profetului, creştinii se tot disociază de Sfânta Scriptură, indiferenţi sau mânaţi de un duh de rejecţie faţă de Biblie - temelia lor care a modelat istoria culturii şi a civilizaţiei.

În 1986, la universitatea Berkeley din California, şi-a început activitatea grupul de studiu „Jesus Seminar”. Participanţii, variind între 30 şi 200, toţi doctori în teologie, şi-au propus să reexamineze bazele creştinismului – Evangheliile. Timp de opt ani, în particular şi în conferinţe, au supus cele aprox. 1.500 declaraţii ale lui Isus şi cele 176 acte săvârşite de El unui tir de teste raţionaliste. Premiza grupului era excluderea supranaturalului (profeţii, miracole) şi a oricăror pretenţiilor mesianice din partea lui Isus (...a fost doar un revoluţionar visător).
Concluzia a fost trasă democratic, prin utilzarea de cartonaşe roşii (foarte probabil), roz (oarecum posibil), gri (foarte puţin probabil) şi negru (cu totul fictiv). Ea a relevat că din cele 1.500 rostiri, doar 18% - adică 83 au primit credit roşu sau roz. Iar din cele 176 acţiuni, numai 29 – adică 16% au fost confirmate. Iar acestea nu sunt decât vorbiri şi acte obişnuite şi nesemnificative.

Mă identific cu omul de rând, neteolog, ca să-mi exprim nedumerirea: Mai este oare Biblia cartea de căpătâi? Este ea Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu dat lumii? Sau poate este doar o versiune, precum Coranul sau Vedele ? Să aibă profeţii Noii ere dreptate?

Vedele sau Biblia - Istoricitatea

Este acceptată idea că Vedele reprezintă una din cele mai vechi mărturii ale gândirii umane. Se crede că cele mai vechi imnuri datează în forma orală din 1.500 î.Hr., cu toate că au fost scrise mult mai târziu. Istoricul P. K. Saratkumar   susţine că Vedele au fost scrise abia în sec. XIV după Hristos ! Cert este că cel mai vechi manuscris al Vedelor datează din 1.464 după Hr. Între presupusul „original” şi cel mai vechi „manuscris” există un gol de 3.000 ani. Filosoful şi reformatorul indian Mangalwadi Vişal afirma: „Nu s-a făcut nici o încercare pentru stabilirea autenticităţii Vedelor. Cei care citesc Vedele, îşi dau seama că istoria lui Krişna sau Radha nu sunt bazate pe documente autoritare, cu atât mai puţin pe fapte.” (Vishal Mangalwadi, The World of Gurus”, New Delhi. 1977). Pentru hinduşi, însă, ceea ce contează este mitul şi simbolismul său transcendental!

Biblia - o colecţie de 66 cărţi  - a fost scrisă de-a lungul a 1.600 ani, de la primul ei autor, Moise, şi până la ultimul apostol, Sf. Ioan. Moise relatează, ca martor ocular, evenimentele exodului poporului Israel din Egipt – în jurul anului 1.500 î.Hr.

Descoperirea întâmplătoare a celebrelor manuscrise de la Qumran, Marea Moartă, în 1947, aruncă o lumină extrem de favorabilă asupra Vechiului Testament: biblioteca esenienilor cuprindea toate cărţile Vechiului Testament , datând cu 100 ani î. Hr. O comparaţie amănunţită evidenţiază că între aceste documente şi versiunile moderne nu există nici o deosebire, cu excepţia unor erori gramaticale şi erori de vocalizare fără importanţă! Această descoperire reduce golul între documentul original şi cel mai vechi manuscris existent la doar câteva sute de ani.
 

Martorul Bibliei: Istoria


Contrar ? Vedelor mitice, Vechiul Testament declară că este o redare fidelă a istoriei providenţei lui Dumnezeu faţă de poporul Israel. Exact în ultimele două secole de scepticism, arheologia a scos la lumină dovezi irecuzabile ale istoricităţii şi acurateţei raportului biblic. Redau doar câteva:


- Descoperirea, în 1901, a Codului lui Hammurabi (1.750 î.Hr.), confirmă cu extraordinară acurateţe raportul biblic despre Avraam şi epoca lui. Secţiunile 144, 145, 170, 171 din Cod prevăd că ridicarea de urmaşi prin sclave era în uzanţă, iar calitatea de moştenitor al fiului născut de sclavă era recunoscută prin lege. Izgonirea roabei-concubine datorită purtării necuviincioase faţă de stăpână era şi ea stipulată în art. 146! Dupa ce a citit Codul lui Hammurabi şi a analizat conduita patriarhilor, asiriologul Alfred Jeremias a declarat: „Istoria patriarhilor este în concordanţă până în ultimul detaliu cu circumstanţele civilizaţiei orientale antice din vremea respectivă. Julius Wellhausen exprimase opinia că, din punct de vedere istoric, istoriile patriarhilor sunt imposibile. Dar acum ele au fost dovedite cu totul posibile.”


- Descifrarea hieroglifelor de către Champolion (1822) face posibilă cunoaşterea istoriei Egiptului. Spre marea satisfacţie a cercetătorilor Bibliei, episodul înfierii lui Moise de către fiica lui faraon se încadrează perfect în epoca prinţesei Hatşepsut (1503 – 1482 î.Hr.), singura femeie-faraon din istoria Egiptului, văduvă şi fără moştenitor.
 
- În urma cercetăriilor aşezării de lângă piramida lui Sestrosis II, locuit în totalitate de sclavi evrei, arheologul Rosalie David  e silită să recunoască: „În mod inexplicabil, părăsirea oraşului de către sclavii semitici a fost subită şi nepremeditată”. Arheologii n-au altă explicaţie decât însuşi Exodul!

- Cele 380 de tăbliţe de la Tel el Amarna, descoperite în 1887, scrise într-un dialect acadiano-canaanit, dezvăluie în mod dramatic invazia Canaanului de către Israel. Prinţii canaaniţi, care strigă disperaţi după ajutorul faraonului Akenaton, menţionează cetatea Urusalim (Ierusalim) şi numele invadatorilor: Habiru (de la Heber  = de unde-şi trag numele evreii şi limba lor: Hebraica).

- În anii 1930, prof. J. Garstang excavează ruinele Ierihonului. Ruinele indică o cădere a zidurilor spre exterior (contrar felului în care se prăbuşesc zidurile unei cetăţi: spre interior), cu excepţia unei porţiuni a zidului de nord care a rămas în picioare. Data surpării: cca. 1.400 î.Hr. – exact perioada cuceririlor lui Iosua, iar zidul nedărâmat – probabil casa lui Rahav (Iosua 2, 18-21). Cercetările recente ale arheologului Bryant Wood susţin teza lui Garstang.

- Lipsa oricăror documente arheologice care să ateste unele nume şi locuri din Bibliei a dat prilej „înaltei critici” de a denunţa Biblia drept ficţiune. Biblia a fost singurul izvor care menţiona pe Hitiţi. Basme ! – spuneau scepticii. În 1834, francezul Ch. Tesier a descoperit la Bogazköy (Turcia) vestigiile unui mare imperiu necunoscut. Abia în 1925, după ce lingvistul ceh Bedrich Hrozny descifrează scrierea hitită, Biblia este strălucit re-confirmată: Imperiul Hitit a dominat Orientul între 1.700 – 1.100 î.Hr.   

- La fel, Belşaţar, despre care Biblia vorbea ca fiind ultimul rege al Babilonului, nu se regăsea în cronologiile istoriei. „Încă o eroare biblică!”. Acuzele încetează în 1924, când Sideny Smith a dat de o serie de tăbliţe cuneiforme, în care „Bel-şar-uţur” este numit „fiu şi coregent” al lui Nabonid.

- În naraţiunile ei, Biblia menţionează 2.930 personaje şi 1.551 locuri geografice. După o viaţă dedicată arheologiei, vestitul rabin evreu Nelson Glück a mărturisit: „Nici o singură descoperire arheologică n-a contrazis măcar un singur verset biblic.”

Mai este vreo carte milenară în lume care-şi poate asuma extraordinara autenticitate pe care o are Biblia? Eu unul, nu cunosc.

Mitologia Vedelor

Concepţia despre lume a Vedelor este diferită. Cu toate că hinduismul pretinde a fi cultul monoteist al zeului Brahman, hinduşii adoră totuşi 330 milioane de zei. Explicaţia este că acestea n-ar fi decât atribute şi puteri ale lui Brahman, precum şi încarnări ale principalelor sale ipostaze: zeii Brahma, Vişnu şi Şiva.

În contrast cu Dumnezeul Bibliei, Brahman nu se distinge de întreaga creaţiune. Conform Vedelor, el nu este decât un spirit cosmic impersonal, o entitate fără atribute... Brahman nu e atotştiutor, ci e doar cunoştinţa în sine. El nu există, ci e doar existenţa în sine ca principiu abstract şi impersonal... Şi, fiind un principiu, Brahman se regăseşte în toate... şi în om, vacă, insectă ... (de aici, respectul pentru viaţă). El e iniţiatorul codului de reguli şi practici (Dharma) pe care, dacă omul le împlineşte, gata! - scapă de reîncarnări (de Samsara).

Când omul se gândeşte la Brahman, el proiectează percepţia sa asupra zeului. Prin aceste proiecţii, Brahman se diversivică în milioanele de zeităţi „utile” omului pentru apropierea de zeul suprem. Pe lângă formele personale ale lui Brahman (Brahma, Vişnu, şi Şiva), hinduismul mai cuprinde nenumăraţi „semi-zei” cereşti, deva (masculin) şi devi (feminin), care nu sunt decât întrupările celor trei (precum Indra, Mitra, Rama, Krişna, Kali, Saraswati).

Din când în când, zeii se coboară pe pământ într-o formă corporală, ca să-i mai uşureze pe oameni de reîncarnări (de Mokşa)... Întruparea zeilor se cheamă Avatar.

Ca să împlinească Dharma, omul nu trebuie decât să fie perseverent, fără să fie nevoie să creadă într-una din formele divine. Chiar şi un ateist poate să ajungă în Nirvana, dizolvat în Brahman. În Hinduism nu există conceptul de „convertire”, omul având în sine toate resursele de îndumnezeire.

Pentru că Divinitatea se poate exprima prin nenumărate căi, hinduşii nu consideră Vedele ca fiind un „canon” care s-o delimiteze de celelalte izvoare religioase. Dimpotrivă, un hindus poate venera orice altă Scriptură sau religie, acestea fiind doar alte căi spre aceeaşi ţintă.

Teologia Bibliei


Biblia prezintă o cu totul altă concepţie despre lume decât Vedele. Creaţiunea este un act de dragoste a unui Dumnezeu personal, atotputernic şi atotştiutor, al cărui atribut major este „dragostea”. El este interesat de soarta fiecărei făpturi. Căderea omului în păcat a dus la pervertirea naturii umane. Pentru salvarea omului, Dumnezeu a conceput un plan al iubirii eliberatoare: Fiul Său, Isus Hristos, S-a jertfit pentru toată lumea, plătind preţul răscumpărării şi făcând posibilă recuperarea omului printr-un proces individual, procesul convertirii.

Dumnezeu Însuşi (prin Duhul Sfânt) Se implică în viaţa fiecărui păcătos care vrea să reintre în familia lui Dumnezeu. Istoria de milenii a omenirii nu este altceva decât o mare luptă spirituală, în care unii aleg să coopereze pentru a fi salvaţi, în timp ce alţii refuză mântuirea.

Comparând conceptul hindus cu cel biblic despre Dumnezeu, dr. Sarvepalli Radhakrişnan (filosof şi om de stat indian) apreciază: „Dumnezeul Bibliei este diferit. El este personal şi activ în istorie şi este interesat de schimbarea şi dezvoltarea lumii. El este o Fiinţă care comunică cu noi.”

Daca aşa stau lucrurile, luarea unei decizii pentru omul de la răscruce devine întrucâtva mai clară şi mai simplă.

(Articolul continuă în următoarele  numere).
 


 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/71773/o-alta-biblie