Ridică-te la luptă!
Autor: Alexandru Raneta
Album: Încurajare
Categorie: Incurajare
La luptă, la luptă să ne ridicăm,
Puterea e în Domnul, noi doar să-L urmăm!
La luptă, la luptă cu toții să ieșim,
Căci prin credința-n Isus, sigur biruim!

El merge înaintea noastră-a tuturor,
Să nu ne fie teamă de idoli și dușmani,
Cu dreapta Sa El vine mereu în ajutor,
Chiar dacă mare-i lupta și ține ani și ani.

Îmbracă-armura sfântă ce Domnul ne-a lăsat,
Și-n iureș te avântă, zdrobește-al tău păcat.
Stai gata-n apărare cu mijlocul încins,
Cu adevărul tare și nu vei fi învins.

Ia platoșa credinței și a neprihănirii
Și sabia Lui Isus și-a Duhului Său Sfânt,
Încalță-te cu râvna mesajului Iubirii
Și pune-n inimi viața și veșnicul Cuvânt.

Ia dragostea ca scut și coiful mântuirii
Și când săgeți arzânde din greu te vor lovi,
Tu vei topi tot răul în Leagănul Iubirii
Și ura o vei stinge prin verbul a iubi.

Ridică-te și luptă, căci ziua e aproape,
Când Dumnezeul nostru pe nori va reveni
Și ce vei spune soră, și ce vei face frate,
Vei moșteni tu Cerul, sau... te va izgoni?
Amin

15.03.2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/69331/ridica-te-la-lupta