Inaltimile iubirii
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Traim cu totii intr-o lume tridimensionala, si prin urmare, mintea noastra marginita s-a obisnuit sa lucreze doar in cele trei dimensiuni in care se desfasoara viata.
Unii spun ca cea de-a patra dimensiune ar fi timpul…Este posibil…Cine poate sti?
Faptul ca exista si o a patra dimensiune ne-o confirma si Biblia, atunci cand apostolul Pavel le scrie crestinilor din Efes:
“Asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu.” Efeseni 3, 17-19
Un motiv pentru care dragostea lui Dumnezeu intrece orice cunostinta este tocmai faptul ca ea ni se prezinta in patru dimensiuni, in timp ce mintea noastra este obisnuita sa lucreze doar in trei dimensiuni.
Cu o ocazie anterioara am incercat sa sondam adancimile iubirii lui Dumnezeu, privind la un exemplu biblic concret-experienta profetului Iona. Am inteles atunci ca nu pot exista in vietile noastre adancimi mai mari decat profunzimea iubirii divine. Sau, altfel spus, “nu poate omul pacatui cat poate Dumnezeu ierta.” Cu o conditie insa: omul sa se intoarca la Creatorul sau din toata inima lui.
De data aceasta, va invit sa admiram o alta dimensiune a iubirii lui Hristos: inaltimea. Cu alte cuvinte, sa incercam sa intelegem pana unde il poate ridica Dumnezeu pe un pacatos, scos din groapa pacatului si a mortii, si ce poate face harul divin dintr-o fiinta sortita mortii vesnice.
Inainte de a intra in subiectul propriu-zis, doresc sa amintesc o prejudecata intalnita la unii crestini care nu L-au inteles inca suficient de bine pe Tatal ceresc, si anume ideea ca Dumnezeu ar dori ca fiii Sai de pe pamant sa fie dintre cei mai necajiti oameni; sa fie dintre cei mai saraci, dintre cei mai umili pe toate planurile; sa nu fie prea scoliti, caci “prea multa scoala ingamfa”- zic ei; un adevarat crestin ar trebui sa fie, in conceptia unora, mereu persecutat de catre semenii lui, si de asemenea, pentru ca tacamul sa fie complet, un “bun” crestin ar trebui sa mai sufere si de cate o boala grava, daca se poate –incurabila.
Nu v-ati intalnit niciodata cu astfel de idei? Cand vezi pe un crestin sarac, lovit de greutati, dispretuit si chiar persecutat de semenii lui, poate chiar bolnav, ai putea gandi ca acesta este idealul lui Dumnezeu pentru viata pe acest pamant.
Nu a spus chiar Mantuitorul ca cei bogati vor intra cu mare greutate in cer? ( Matei 19,24 )
Nu i-a fericit El pe cei saraci cu duhul, pe cei ce plang, pe cei prigoniti? (Matei 5,3-12 ) In parabola bogatului nemilostiv din Ev. lui Luca , cel care este mantuit este saracul Lazar, nu bogatul.( Luca 16,19-31 )
Si atunci, de ce sa numim aceasta ca fiind o prejudecata?
Eu nu vreau sa afirm ca suferinta, boala, persecutia, sau umilinta nu isi au rolul lor in educatia noastra si in dezvoltarea unui caracter crestin. Ceea ce doresc sa intelegem este altceva: toate acestea nu sunt decat temporare, pasagere in planul lui Dumnezeu cu noi. Suferintele, indiferent de felul lor, nu reprezinta un ideal al lui Dumnezeu cu privire la om, ci doar mijloace temporare ingaduite de El pentru ca omul sa atinga idealul.
Cand Dumnezeu Isi atinge scopul cu noi, incercarea, oricare ar fi ea, inceteaza. Suferinta si incercarea nu sunt permanente, dupa cum nu norul este vesnic, ci soarele. Dupa ce omul isi ia cu brio examenul, Tatal ceresc il ridica, il inalta, il binecuvinteaza si il aseaza acolo unde doar un parinte iubitor ar dori sa se afle copiii sai.
“Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna, ci cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare; caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor.” Plangerile lui Ieremia 3, 31-33
Biblia ne ofera o multime de exemple din care putem intrezari aceasta uimitoare dimensiune a iubirii- inaltimea. Am ales dintre acestea cazul lui Iov, un caz de o complexitate deosebita, dar care ne ajuta sa intelegem o multime de lucruri cu privire la suferinta, originea ei, pozitia lui Dumnezeu si pozitia oamenilor fata de suferinta umana, dar mai ales, ne ajuta sa intelegem care este idealul cerului pentru fiecare dintre noi.
Iov ne apare, la inceputul relatarii istoriei lui, ca un om implinit pe toate planurile.
Din punct de vedere material, el facea parte dintre cei mai bogati oameni ai timpului si ai locului in care traia.
In ceea ce priveste viata de familie, Iov nu putea sa-si doreasca mai mult. Avea o familie mare si fericita, in care cei zece copii erau lumina vietii lui. Potrivit culturii de atunci, un numar mare de copii era considerat o dovada a binecuvantarii si a prosperitatii.
In privinta vietii sociale, Iov era un om deosebit de respectat in societate, un om cu o mare influenta si autoritate.
Ce sa mai spunem de viata sa spirituala? Iov era in cele mai bune relatii cu Dumnezeu. De unde stim? O spune chiar Domnul, in dialogul cu Satana:
“Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.” Iov 1,8
Iov este o exemplificare vie a faptului ca Dumnezeu are planuri inalte cu omul, iar prejudecata unora potrivit careia El ar vrea ca toti sa fim saraci, umiliti si necajiti nu este justificata.
Acest om al lui Dumnezeu este o personificare a frumoaselor fagaduinte pe care ni le-a lasat inspiratia in cartea Deuteronom cap. 28
-“Vei fi binecuvantat in cetate, si vei fi binecuvantat la camp.” vers. 3
-“Domnul te va face sa fii cap, nu coada; totdeauna vei fii sus, si niciodata nu vei fii jos.” vers.13
-“Domnul te va coplesi cu bunatati, inmultind rodul trupului tau, rodul turmelor tale si rodul pamantului tau.” vers. 11
In viata acestui om al lui Dumnezeu, atat de echilibrat sub toate aspectele, apare, din senin, furtuna. Si nu o furtuna oarecare.
Intr-o singura zi, Iov pierde totul: pe toti cei zece copii, averea, sanatatea, pozitia sociala. Mai mult decat atat, sotia lui dovedeste ca nu-l intelege, iar bunii lui prieteni, in loc sa-i ofere un umar pe care sa planga, incep sa-l judece. Iov ramane singur in noaptea stramtorarii sale, o noapte de o intunecime nemaiintalnita.
Daca ar fi stiut el ceea ce se discutase in cer, cu siguranta ca ar fi trecut mult mai usor peste noianul de suferinte! Dar Iov nu stia nimic, faptul acesta facand cuptorul incercarii sale si mai incins.
De ce credeti ca Dumnezeu l-a incercat pe Iov? Nu stia El cine este acesta? Avea El nevoie de dovezi suplimentare cu privire la loialitatea lui? Incercarea era ceva predestinat pentru Iov, un aspect al vietii de neevitat?
Sunt convins ca, daca nu ar fi existat acel dialog intre Dumnezezu si Satana, in prezenta reprezentantilor tuturor lumilor din Univers, Iov nu ar fi trecut prin ceea ce a trecut. Cu siguranta ca ar fi avut si el parte de suferinte comune, obisnuite, pe care le au toti oamenii. Traind pe un pamant blestemat din cauza pacatului, suferinta este inevitabila. Insa, repet, el nu ar fi cunoscut tragedia ce i-a fost dat sa o traiasca.
Iov ajunsese la starea de neprihanire, datorita unei relatii din cele mai bune cu Creatorul sau. Ce sens mai avea incercarea? Insusi Mantuitorul spunea ca “ nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” ( Matei 9, 12 ) Daca Iov a fost incercat, aceasta s-a intamplat din doua motive: sa-i fie inchisa gura Diavolului, procurorul si “parasul” neobosit al copiilor lui Dumnezeu, si de asemenea, pentru a inlatura orice posibil semn de intrebare din mintea fiintelor necazute din Univers cu privire la loialitatea acestui om fata de Creatorul sau.
Cititi, va rog, printre randuri, cata durere razbate din cuvintele lui Dumnezeu atunci cand trebuie sa ingaduie incercarea in viata copilului Sau!
Si mai este un lucru demn de subliniat: in momentul in care demonstratia s-a incheiat, Domnul nu a ingaduit nici macar o secunda in plus de suferinta si umilire a lui Iov.
Ce dovedesc toate acestea? Ca Tatal nostru ceresc are niste idealuri inalte cu noi, ca suferinta si incercarea sunt pasagere si invesmantate in cele mai bune si nobile intentii ale lui Dumnezeu fata de copiii Sai.
Daca istoria vietii lui Iov s-ar fi incheiat pe gramada de cenusa, cu ciobul de scarpinat in mina, in mijlocul judecatilor aspre ale asa-zisilor sai prieteni, atunci da, as inclina sa cred ca lui Dumnezeu, un asemenea destin al omului Ii este placut in aceasta
viata. Si ca urmare, imaginea noastra despre caracterul divin ar fi cu totul alta.
Dar Ii multumesc din tot sufletul Tatalui ceresc pentru faptul ca nu s-a intamplat asa. Dimpotriva, ceea ce ne relateaza Biblia in finalul cartii lui Iov, este o stralucita demonstratie a ceea ce inseamna inaltimea iubirii lui Dumnezeu fata de noi.
Cat de inalta s-a dovedit iubirea divina fata de Iov?
“Domnul a adus pe Iov iarasi la starea lui de la inceput…In cei din urma ani ai sai, IOV A PRIMIT DE LA DOMNUL MAI MULTE BINECUVANTARI DECAT PRIMISE IN CEI DINTAI. A avut patrusprezece mii de oi, sase mii de camile, o mie de perechi de boi, si o mie de magarite. A avut sapte fii si trei fete…In toata tara nu erau femei asa de frumoase ca fetele lui Iov…Iov a mai trait dupa aceea o suta patruzeci de ani, si a vazut pe fiii sai si pe fiii fiilor sai pana la al patrulea neam. Si Iov a murit batran si satul de zile.” Iov 42, 10; 12-13; 15-17
Dumnezeu nu i-a redat greu incercatului Iov, spre consolare, doar unul, sau doi din copiii pe care-i pierduse , ci i-a daruit pe toti cei zece copii. Mai mult decat atat, Biblia face o subliniere aparte: in toata tara nu erau femei asa de frumoase ca fetele lui Iov. Ce sa mai vorbim de sanatatea pe care i-o daruieste din nou! De pozitia sociala; de averea care i se dubleaza, si de viata lunga pe care Iov o are de trait dupa ce se incheie tristul capitol al suferintelor sale.
Ultimul verset al cartii lui Iov ne spune ca acesta “a murit batran si satul de zile”, ca un fruct copt ce trebuie cules, ca un spic de grau pregatit pentru a fi pus in granar. Expresia biblica “satul de zile”, pe care o intalnim si in alte cazuri, ne sugereaza un final de viata in care omul si-a atins telul, in care se simte pe deplin implinit si se poate indrepta spre apusul vietii lui cu fruntea senina si zambetul pe buze.
Ce isi poate dori un om mai mult in aceasta viata, in conditiile pacatului cu toate consecintele pe care trebuie sa le suportam?
De unde atunci prejudecata ca un copil al lui Dumnezeu trebuie sa traiasca mereu in saracie, in necazuri si lipsuri, mereu dispretuit si lepadat de semenii lui? Stiti de unde vine aceasta prejudecata? De la “sectia de zvonuri” a marelui vrajmas, care incearca pe toate caile sa deformeze in ochii nostri imaginea luminoasa a unui Dumnezeual al iubirii.
Cat de inalta este iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos?
Va invit sa citim impreuna o fagaduinta cu un caracter specific, dar care contine in esenta ei ceva din aceasta dimensiune a iubirii divine-inaltimea.
“Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului, ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti, neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nedandu-te la flecarii, atunci te vei putea desfata in Domnul, SI EU TE VOI SUI PE INALTIMILE TARII, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov; caci gura Domnului a vorbit.” Isaia 58, 13-14
Despre ce oare ne vorbeste aceasta fagaduinta divina daca nu despre o viata imbelsugata, traita la cele mai inalte cote ? Despre o asemenea viata ne vorbea Mantuitorul atunci cand le spunea oamenilor: “Eu am venit ca oile sa aibe viata, si sa o aibe din belsug.” ( Ioan 10,10 ) Nu acel “dolce far niente” dupa care tanjeste majoritatea omenirii; nu acea lenevie lasciva de a trai sub baldachin asemenea unui demnitar fara griji si inconjurat de servitori. O viata imbelsugata, in conceptia biblica, inseamna o viata activa, cu tinte precise, o viata traita spre slava lui Dumnezeu si spre binele semenilor, singura care ne poate aduce implinirea si fericirea.
“Eu te voi sui pe inaltimile tarii”, ne promite Tatal ceresc. Fagaduinta aceasta nu se refera doar la viata viitoare, ci chiar la cea pe care ne este dat sa o traim acum.
Priviti, spre a va convinge si mai mult, spre experienta unor oameni ai lui Dumnezeu ca Iosif, Daniel, David, Avraam si atatia altii! O viata de invidiat!
Apropo de invidie! Daca vom fi credinciosi principiilor cerului, Dumnezeu ne va aseza in locuri pentru care vom fi invidiati de cei din jur. Mai mult decat atat, indraznesc sa afirm ca , daca un crestin nu este invidiat de semenii sai nici macar pentru un singur lucru, atunci inseamna ca este ceva in neregula cu viata sa, in relatia sa cu Dumnezeu. Inseamna ca planul cerului inca nu s-a realizat cu acel om.
Cum am putea sa-i atragem pe oameni la Hristos daca ei nu vor vedea la noi o binecuvantare deosebita din partea lui Dumnezeu? Daca ei nu vor vedea la noi mai multa sanatate decat au ei, mai multa intelepciune decat au ei, mai multa pace decat au ei?
Atunci cand planul lui Dumnezeu se va realiza cu noi, El ne va aseza “pe inaltimile tarii”, caci El ne promite:” VEI FI CAP SI NU COADA!” Iar ceea ce va urma va fi ceva foarte firesc: oamenii vor dori sa cunoasca si ei secretul binecuvantarilor de care ne bucuram.
Ultima parte a fagaduintei citate se refera la bucurie: “Te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov.”
Care credeti ca este cea mai valoroasa promisiune din aceste cuvinte? Faptul ca vom primi “o mostenire”? Nu neg in totalitate aceasta idee. Ma gandesc, insa, la atitia oameni nefericiti care au primit de la parintii sau rudele lor mosteniri fabuloase. Si totusi viata le este atat de saraca! Sunt atat de nefericiti, haituiti de presa, de paparazzi, de fisc, de hoti si de profitori.
Adevarata fagaduinta din cuvintele Tatalui ceresc se ascunde in “TE VOI FACE SA TE BUCURI.” Ceea ce aduce implinire si fericire nu este cantitatea mostenirii primite, ci bucuria trairii, acea bucurie venita de sus, de la Izvorul oricarei bucurii.
Cat de inalta este iubirea lui Dumnezeu fata de noi? Nu pot pune capat gandului pe care am incercat sa-l conturez in aceasta ocazie, fara sa ma gandesc si la alte numeroase exemple biblice.
Cat de inalta a fost iubirea cerului fata de Rahav, aceasta prostituata canaanita, sortita nimicirii impreuna cu locuitorii Ierihonului? Dumnezeu a facut din ea, datorita credintei de care a dat dovada, o mama in Israel, o veriga in genealogia regelui David si a Mantuitorului lumii.
Cat de inalta a fost iubirea cerului fata de Levi, vamesul corupt si pacatos, dispretuit de propriul popor si fara nicio perspectiva de a-si gasi implinirea si fericirea in aceasta viata? Mantuitorul a facut din el un ucenic iubit, apoi un apostol al harului, iar in final, autorul celei mai citite carti din lume- Evanghelia lui Matei.
Cat de inalta a fost iubirea cerului fata de Petru? Dintr-un pescar necioplit si impulsiv, ce se dorea mereu in fruntea celorlalti, Isus a facut un apostol al Evangheliei, un nume ce va fi scris pentru vesnicie pe una din cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim.
Cat de inalta a fost iubirea lui Dumnezeu fata de mine? As putea sa va povestesc ore in sir despre ceea ce a facut El in viata mea. Sunt insa convins ca nicicand nu o voi putea face mai bine decat atunci cand , prin harul Sau, voi ajunge linga tronul de slava al Tatalui, pe cea mai inalta culme a Universului.
“Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 3, 21
Doar acolo, de la acea inaltime ametitoare a tronului Universului, privind in jos, spre “gaura gropii” din care m-a salvat Mantuitorul, voi putea realiza cat de mare, cat de inalta este aceasta iubire divina.
Dar pentru tine, cat de inalta a fost iubirea lui Dumnezeu pana acum? De unde te-a salvat si pe ce inaltimi te-a ridicat?
Si daca inca te afli undeva jos, in vaile intunecoase si nesigure ale pacatului, te rog priveste in sus, spre acele inaltimi pe care Tatal ceresc doreste sa-ti aseze piciorul pentru vesnicie.
Si asa cum, urcand pe un munte, crezi ca ai ajuns pe varf, cand , de fapt, in fata ta se ridica noi culmi de atins, la fel se va intampla si in viata viitoare: noi inaltimi ale iubirii lui Dumnezeu se vor ridica si se vor cere a fi cucerite.
Ce zici? Accepti provocarea? Tatal ceresc ne incurajeaza pe toti sa o facem, caci El ne asigura:
“ TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”
Lori Balogh