Cristos vă-ncununează
Autor: Ioan Luca-Daniel
Album: fara album
Categorie: Paște
Nu poţi sigila Piatra - Stânca din vecie
Nu poţi sigila Piatra – Luceafăr, Apă Vie
Nu poţi sigila Piatra – Mielul de pe cruce
Nu poţi sigila Piatra – nici Leul care viaţă,
prin moarte ne aduce!

Nu poţi opri planeta, din goana-i zbuciumată,
Nu poţi închide timpul sub stânca cea de lut,
Nu poţi să pui o strajă s-oprească ?NVIEREA
Nu poţi sta împotriva Celui de trei ori Sfânt!

Ce-ai vrea să facă straja? S-oprească pe Cristos?
Puterea ÎNVIERII, cu arma s-o ţii jos ??
Când stelele exultă, cântând de bucurie,
că-n straja dimineţii Cristosul va să vie?!?
Pilat şi Marii Preoţi, cum datu-v-a prin gând
Pe Cel Atotputernic să-L ţineţi în mormânt??

El - Pâinea vieţii noastre
Păstorul blând de oi
El creator de astre
Jertfitu-S-a sub astre
Să ne-nvie pe noi!

Voi - fii ai dimineţii
Voi - miei de jertfă-n lume
Luceafărul răsare !
Cu candela iubirii
Ieşiţi-I acum în cale!

Pecete...
piatră rece...
mormânt, sigil şi strajă
sunt toate o nimica...
CRISTOS VĂ-NCUNUNEAZĂ !!

Timisoara, 10-11 Ianuarie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/65597/cristos-va-ncununeaza