Atuncea când am fost căzut
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Atuncea când am fost căzut
În mâini de sânge pline
/: Atâția oameni au trecut
Șirag pe lângă mine. :/

2. Ce mulți cu jale m-au privit
Căzut acolo-n cale.
/: Dar vai, niciunul n-a venit
Din tină să mă scoale. :/

3. Niciunul nu s-a-nduioșat
Să-mi șteargă plânsu-n gene.
/: Tu singur Te-ai apropiat
Isus, Samaritene! :/

4. A mele răni adânci, le-ai uns
Durerea sa se-aline;
/: Iar eu la pieptul Tău ascuns
Plângeam,"Rămâi cu mine". :/

I: Cântarile Harului, volumul 1, cântarea 359.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/6454/atuncea-cand-am-fost-cazut