Opriti-va!
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse

Opriti-va!

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalm 46:10a)

 

Binenţeles că m-am oprit şi eu. Ba chiar am început şi să meditez. Oare cui îi este adresat un astfel de imperativ? Sigur, mie şi ţie. De ce oare?

 

Dacă stăm să ne gândim, descoperim că tot ceea ce există în jurul nostru este într-o continuă mişcare – începând de la protoni şi neutroni, până la planetele şi galaxiile din univers. Mulţi astronomi se întreabă, cum de nu intră în coleziune mulţimea mare de corpuri cereşti? Se tot povesteşte că, pe o insulă îndepărtată ar fi existat doar două autoturisme, care, la un moment de neatenţie a unuia dintre şoferi, s-au tamponat. Se pare că omul cu greu poate controla ceea ce este în mişcare.

 

Gândiţi-vă puţin şi la mintea noastră. Se pare că acest computer uriaş lucrează fără încetare. Nici măcar noaptea nu prea intră în standby. O mulţime de vise, de multe ori fără logică şi noimă, mişună prin inconştientul nostru. Oare de ce nu le putem controla? Se pare că la multe astfel de întrebări nu găsim nici un răspuns plauzibil.

 

Cineva spunea odată de la amvonul unei biserici că, prima poruncă dată israeliţilor a fost de fapt: „Ascultă, Israele!“ (Deut. 6:4). Aşa cred şi eu. Înainte de a primi un mesaj, trebuie să faci un lucru mare: să asculţi. Da, uşor de zis. Se pare însă că nu e tot atât de uşor şi de aplicat. A asculta înseamnă a te opri de la toate activităţile exterioare şi interioare. Oare câţi semi-ascultători vin duminică de duminică la biserică? Activităţi exterioare nu prea sunt permise în timpul programului divin, însă cele interioare, hmm … Oricum nu le vede nimeni. Nimeni? Dumnezeu a început să-i vorbească lui Samuel doar atunci când acesta şi-a concentrat urechea şi toată atenţia la glasul Lui. Dumnezeu caută liniştea. El e prezent în susurul blând, e fin, vorbeşte atunci când îi acorzi audienţă.

 

Mulţi creştini sunt dezamăgiţi de faptul că Dumnezeu nu le vorbeşte. Unii cer voia Lui, alţii vor să primească o anumită călăuzire şi viziune în viaţă, alţii vor să transmită altora mesajul lui Dumnezeu. Ne întrebăm, de câte ori am vorbit mai mult de la noi?

 

Marta a fost o femeie deosebită. Ea e imaginea slujitorului devotat şi neobosit. De fapt chiar ea a fost aceea care L-a invitat pe Domnul Isus în casa ei. E frumos şi corect, ca atunci când ai un oaspete atât de preţios, să cauţi să-I slujeşti cum se poate mai bine. Oare e greşit ceea ce a făcut ea? O mulţime de oameni flămânzi aveau nevoie mare de serviciile ei. Domnul Isus, însă, a trebuit să-i spună că, toate aceste lucruri sunt utile, însă unul singur trebuieşte. Asta-i un fel de necesitate sută la sută. În cer vor intra mulţi oameni, care, poate că au slujit mai puţin. Tronul de răsplătire însă se află deja în cer. Sigur că ar trebui să ne dăm toată silinţa, ca să avem parte de o răsplată cât mai mare. Însă a nu te deschide pentru Dumnezeu, a nu căuta Cuvântul şi voia Lui e ceva de o importanţă decisivă, ce ţine veşnicie. Domnul Isus a spus: „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.”Cum însă să faci ceea ce nu ştii?

 

Iată deci, la ce este de folos acest: “Opriţi-vă”.Se ştie că frâna este funcţiunea cea mai importantă a unui autoturism. Am văzut că, în anumite ţări, pe alocuri, la coborâri ceva mai abrupte, s-au construit zone de oprire forţată. Nu e alt ceva, decât o ieşire de pe şoseaua principală, pe o proţiune scurtă de drum, la capătul căreia se află o movilă de pământ. Câteodată Dumnezeu e nevoit să ne ducă pe astfel de străzi, pentru ne opri El din goana şi agitaţia noastră. În astfel de cazuri poate fi greu şi dureros, dar s-a dovedit întotdeauna a fi spre binele şi folosul omului iubit de El.

 

Dumnezeu vrea din toată inima să te opreşti singur, să-ţi controlezi întreaga maşinărie a gândurilor tale, să ai puterea interioară de a opri toate rotiţele minţii tale şi să-I spui: “Vorbeşte, Doamne. Acum e linişte. Acum nu fac nimic alt ceva, decât să te ascult!” Te vei mira de modul în care vei înţelege Biblia, de vocea Duhului Sfânt. Vei înţelege chemarea Lui, iar slujirea pe care o vei face, va fi înregistrată în contul cerului şi va fi răsplătită.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/64423/opriti-va