Nu descuraja pe cale
Autor: Puiu Chibici
Album: Cântați popoare!
Categorie: Încurajare
1. Nu descuraja pe cale ostaş obosit
Căci e vremea de pe urmă, timpu-i pe sfârşit
Este vremea de cântare, vremea marii sărbători,
E vremea de-ntâmpinare-a Mirelui pe nori
2. Dac-aici rămas-ai singur, toţi te-au părăsit,
Chiar şi cei mai dragi din casă ce mult te-au iubit
Dacă fraţii râd de tine şi își bat joc de starea ta,
Nu uita că ai un Frate sus la Golgota.
3. Câte nopţi şi câte zile poate-ai suspinat,
Câte lacrime amare ochii ţi-au vărsat,
Câte răni în trup şi-n suflet luni şi ani la rând le-ai dus,
Dar ţi le-a luat odată Medicul Isus.
4. Să te-ntorci smerit cu duhul e un gest frumos,
Dacă zici: “O, Doamne sfinte, sunt un păcătos!”
Dacă crezi în a Lui jertfă, în izvorul sfânt de har
Binecuvântări primi-vei, mântuirea-n dar.
5. Nu mai este mult, deci rabdă, frate credincios,
În curând se va-împlini tot ce-a spus Hristos,
Pregăteşte-ţi astăzi haina căci tu eşti Mireasa Sa,
Să intri-n odaia nunţii când te va chema.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/6435/nu-descuraja-pe-cale