Ti-e părul lung, c-al toamnei ce-a venit,
Inmiresmând văzduhul cu frunzare.
Sub vânturi scutura-se crengi cumplit,
Lumini apun şi negura răsare.

Tu fruntea-ti pleci cu ostenit oftat…
- E doar un timp aici, nu veşnicie.
Ridică-te din toate inc-odat’
Şi fruntea ţi-o inaltă spre tărie.

Te va veghea din spate de furtuni,
Iubirea ce-i mereu netulburată
Şi-n frunzele ce-n poală le aduni,
Va pune rouă imprimavarată.

Deci nu-ti pleca piciorul pe poteci
Alunecând spre deznadejdi amare.
Sunt primăveri urmându-i toamnei reci
Şi invieri ascunse-n destrămare.