Eben-Ezer e steaua mea
Autor: Emilia Pop
Album: fara album
Categorie: Nașterea Mântuitorului

            O stea stingheră lucește tainic pe cerul ușor luminat de zorile ivindu-se palid după noaptea umbrită de mistere calde, adânci, și vise dulci. Pâlpâirea ei vie îmi răscolește sufletul, mi-l atinge blând și mi-l înalță.

   Stelele, stelele s-au stins ! E dimineață doar ! Și totuși, mai e ea, atât de solitară, de umilă? Profunde înțelesuri se-ascund sub plinul ei. O simt ! Lucirea ei nu face decât să mi-o arate. Pe-ntinsul bolții ‘nalte ce prinde ‘ncet culoare și lumină, eu o privesc pe ea. Și simt că-i pentru mine.

            O stea, e doar o stea, si totusi... Avem Același Creator ! Când o privesc pe ea, Îl văd pe El. Și gândurile mele deodată se aprind la flacăra fierbinte-a focului aprins. Aici e cheia ! Această stea, această stea a mea, e-un strop din steaua cea de sus, ce a vestit odată nașterea Domnului Isus ! Iar magii i-au primit mesajul ! La fel și eu  voi soarbe stropul, doar e un strop ce picură de sus. El încă dragostea-Și revarsă asupra mea cu mâna și inima largă și-aprinsă Lui dorinta e să mă știe pe deplin a Lui.

   Iar steaua-mi aduce aminte de multele-I semne-ale dragostei divine. Și când îmi îndrept inima-mi spre ele și spre El, « Eben-Ezer » îmi vine lin în gând, purtat de vânt. Ca Samuel odată în vechime și ca mulți alți copii ai Domnului și frați ai mei, pun piatră de aducere aminte a binecuvântărilor sublime și zic pătrunsă-n suflet: Până aici Dumnezeu m-a ajutat !

   Iar piatra mea e-o stea !

   E-o stea ce-mi amintește că viața-mi este dată-n dar de El. Și eu, străpunsă de iubirea-I, răspund umil chemării:

   « Fiule, dă-mi inima ta Mie ! ».

   Și steaua tot mai pal străluce. Mesajul ei a fost primit.

   E-o stea ce cu multă blândețe ochii-mi deschide larg, spre slăbiciunea mea și măreția Lui.

   E-o stea ce-mi amintește lin, că eu sunt nimic și totu-I El.

   E-o stea, ce cu-a ei pâlpâire, un val de binecuvântări mi-aduce-n gând și mi-l revarsă-n inimă, umplându-mă de pace, iubire și o profundă recunoștință față de Cel ce m-a săpat în palmele Lui.

   E-o stea cu-atâtea și atâtea înțelesuri...

   E steaua Lui ... și-a mea : »Eben-Ezer » !

           

 

   « ... Uită-te spre cer, și numără stelele ... »  (Genesa 15 :5)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/62868/eben-ezer-e-steaua-mea