Iubeste neconditionat
Autor: Daniel Boaru
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Iubeste neconditionat


Cultivă iubirea în gândurile tale
Alege mereu să iubeşti pe deplin
Cedează în faţa iubirii Divine
Să poţi înţelege izvorul Divin.

Iubirea e floarea ce creşte în taină
Ascunsă în inimi, văzută din cer
Se-arată prin fapta jerfirii de sine
Iubirea arată valori sfinte în noi.

Iubirea coboară în groapa adâncă
Să caute omul pierdut în păcat
Iubirea e legea ce ţine în viaţă
Pe omul rănit de trecut şi păcat.

Iubirea n-opreşte nicicând un bine
La omul ce-l cere când poate să-l dea
Iubirea e preţul în viaţa trăită
Să poţi într-o zi în ceruri intra.

Isus e iubirea venită din ceruri
S-aducă în lume iubirea de Sus
Isus e izvorul iubirii Divine
Misterul iubirii din noi e Isus!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/62778/iubeste-neconditionat