Veniți, cântați...
Autor: Nicu Wagner
Album: Volumul 5 - Luceafăr veșnic
Categorie: Laudă și închinare
1. Veniţi, cântaţi în cinstea Domnului,
Cât încă este vremea harului!
Veniţi, creştini, acuma să cântăm,
Pe Dumnezeu cu toţi să lăudăm!

R: Veniţi la Domnul, voi ce n-aţi venit!
Răsună gongul, vremea de sfârşit.
Iar voi, ce L-aţi primit, vă bucuraţi!
Atâtea semne strigă lămurit:
Isus revine iar, să-L aşteptaţi!

2. El va aduce pace pe pământ
Şi va domni, cu braţul Său cel Sfânt.
A urii arme se vor sfărâma
Şi-n fiare pentru plug s-or transforma.

3. Veniţi, cântaţi, planete, galaxii,
Tot universu-n sfinte simfonii!
Văzduh şi nori, păduri, câmpii cu flori
Şi tot şiragul sfintelor splendori.

4. Veniţi, popoare, astăzi la Isus!
El, prin Golgota, harul ne-a adus.
Acum e vremea să ne mântuim,
Şi-n Paradis, pe veci, cu El să fim!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/61686/veniti-cantati