CARTURARI SI FARISEI
Autor: EZECHEL
Album: TOATE-S PRIN DUH
Categorie: Trezire si veghere
CĂRTURARI ȘI FARISEI

Atunci ISUS a cuvântat
Celor ce sau adunat,
Și le-a zis,să faceți voi
Tot ce spune Sfânta carte
Dar de cărturari vă spun,stai,departe.

Nu de slova care-o spune,ci de faptele lui rele
Farisei și cărturari întinați cu toți de ele.
Care leagă sarcini grele prin a lor discernământ
Dar nu fac, puțin le pasă de al Domnului Cuvânt.

Chiar din tot,ce a făcut cărturar sau fariseu,
Domnul nostru spune clar le-a făcut doar pentru el.
Nu spre gloria măreață Domnului din veșnicii
Ci-nspre slava pământească care este din mândrii.

Ca în fața adunării să fie vorbiți de bine
Dar Cristos îi mustră-n fața pentru fatpa de rușine.
Pentru hainele lor fine,și veșmintele luate,
Filacterile cu ciucuri și cu fapte necurate.

Locu-ntâi vor la ospețe,
Plecăciuni când intră-n piețe.
Scaunul dintâi să-nvețe,
Marii orbi ce n-au povețe
Iată cine vor să-nvețe.

Ori și cine se înalță prin a lui dișcernământ,
Domnul aspru îl lovește și cădea-va la pământ.
Cei semeți cu-a lor vorbire,care nu cred în Cuvânt
Domnul aspru le vorbește despre marele adânc.

Vai de fariseul care cheia în zăvor o vâră,
Care poarta o închide pentru cei care căzură.
Care cerul îl închide pentru oameni pe pământ
Cum credeți că o să intre în cetatea CELUI SFÂNT?

Tocmai ei care înșeală vor să ajungă mântuiți
Voi,morminte văruite cei de Domnul osândiți.
Vai de cărturarul care marea-ntreagă o străbate,
Pentru-a naște-un fiu al ghenei,însutit plin de păcate.

Curătește azi paharul,blidul înauntru lui
Căci apoi înfățișarea o sa fie-a Domnului.
Nu fi plin de oseminte și păcate necurate
Care lumea le primește ca veșmintele curate.

Ci fiți plini de Duhul Slavei si Cuvântul Celui viu
Care poate să ne-ntoarcă viața noastră din pustiu.
Care poate să ridice osemintele zdrobite,
Și să 'naintam pe calea zorilor desăvârșite.

Tot așa învățătura să o dăm dupa Cuvânt
Și să ne-mbrăcăm cu toții cu al Duhului veșmânt,
Nu cu haina preotească,ci cu scutul Celui viu
Care sigur ne va scoate din robie,din pustiu.

Și să renuntăm la scheme ce și-au exirat durata
Și să ne uităm la vremea-n care începe judecata.
Să-L vedem pe Salvatorul marelui pământ supus.
Și să ne plecăm genunchii înaintea lui ISUS.

...AMIN...
23.11.10.

22:30. MATEI 23




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/57718/carturari-si-farisei