În valea crinilor cerești
Autor: Thomas Kelly - Traducere RO
Album: fara album
Categorie: Diverse
I: Gama Mi bemol

1. În valea crinilor cerești
Ce răspandesc parfumul,
Iar râul cel dumnezeiesc
Nu-și schimbă nicicând drumul,

R: /:Acolo-i țara mea :/ și-a ta
Și cum doresc s-ajung în ea,
În țara dintre râuri!
Și cum doresc s-ajung în ea,
Acolo sus în ceruri!

2. Acolo curge-un râu bogat,
Cu apa vieții lină,
Iar pomul vieții minunat
Dă rod în orice lună.

3. Aleile acelor străzi
În aur sunt pavate,
Iar porțile de la intrări,
Din pietre scumpe-s toate.

4. Locuitorii-acelei țări
Poartă pe cap coroană,
Căci au ieșit biruitori,
Prin luptă și prigoană.

5. Împăratu-mpăraților
Domneste-n sfânta țară;
Acolo nu-s dureri, nici chin,
Ci-i veșnic primăvară.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5741/in-valea-crinilor-ceresti