De dorul Tău, Isus iubit
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Domnului - Caietul 2
Categorie: A doua venire
1. De dorul Tău Isus iubit,
În dragostea Ta arse
Şi inima spre răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.

2. Isus, Isus, noi Te-aşteptăm,
Cum crinii aşteaptă rouă.
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă!

3. Treci peste anii viitori,
Isus iubit şi vino,
Ne du mai sus, mai sus de nori,
În Țara de Lumină.

4. Şi-Ţi vom cânta, Isus iubit,
De drag o veşnicie,
Căci Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

I: Cântările Domnului, caietul 2, cântarea 294.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5725/de-dorul-tau-isus-iubit