Ca o desfășurare
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
I: La minor

1. Ca o desfășurare de aripi, când bate vântul,
Ca picurul de rouă când geme ars pământul,
/: Ca-ntoarcerea în pace-a corăbiilor duse:
Așa Te-aștept întruna, așa Te-aștept, Isuse. :/

R: Căci tot mai grea, prin lumea rea,
E calea mea, spre casa Ta;
Mai negri nori, adeseori
Se-adun, din greu, în jurul meu...

2. Ca pruncul care caută doritul sân de mamă,
Ca mugurul lumina, ca dorul care cheamă,
/: Ca rănile-alinarea, în suferinți nespuse:
Așa Te-aștept întruna, așa Te-aștept, Isuse... :/

3. Ca revărsatul zilei, în noaptea de tăciune,
Ca un răspuns de fulger la stinsa rugăciune,
/: Ca mângâierea lină a dragostei aduse,
Așa Te-aștept întruna, și și mai mult, Isuse... :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 99.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5714/ca-o-desfasurare